Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Cîrstoiu se disculpă: „Nu sunt incompatibil, există o decizie a ÎCCJ” / /JUSTIȚIE: Primarul PNL Chirica de la iași, trimis în judecată de DIICOT / ANM: Vremea începe să se încălzească, dar mai există ploi până la sfârșitul lunii / 

Breaking News:

Copiii din România, printre cei mai oropsiți din lume

UNICEF a dat publicității, joi, un raport prin care se arată care sunt țările cu cea mai semnificativă bunăstare pentru copii.

Studiul, realizat cu ajutorul Uniunii Europene și a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, a fost realizat pe 41 de state din Europa, America de Nord și Centrală, America de Sud și Asia.

Poate și de aceea, România este pe antepenultimul loc în această ierarhie, stabilindu-se că micuții din țara noastră sunt printre cei mai oropsiți din lume. Doar copiii din Bulgaria și Chile au o situație mai dificilă decât cei din România.

În schimb, cea mai mare bunăstare se înregistrează în dreptul copiilor din Finlanda, Danemarca, Islanda, Norvegia, Germania și Elveția.

Raportul arată că sunt țări extrem de dezvoltate precum SUA, Canada, Noua Zeelandă sau Japonia unde se demonstrează că “un venit național ridicat nu este suficient pentru a garanta rezultate bune în termeni de bunăstare a copiilor”.

În schimb, Slovenia ocupă un excelent loc 9, ceea ce înseamnă că “depășește cu mult țările mai bogate în ceea ce privește bunăstarea copiilor”.

În materie de statistici trebuie precizat că 21% dintre copiii din cele 41 de țări trăiesc sub pragul sărăciei. Însă procentul variază între 10%, în Danemarca, Finlanda, Islanda și Norvegia, și 30-35% în România, Israel, Bulgaria și Chile.

2 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv