După aproape 10 ore de audieri, procurorii la DNA au plasat-o pe Elena Udrea sub control judiciar pe cauțiune, stabilind ca sumă 5 milioane lei. Inculpata are obligația să depună cauțiunea în termen de 5 zile dar ea reclamă că 3 din acestea sunt de weekend. Totodată, Udrea a primit o nouă citaţie, motiv să reclame că este persecutată.
“Elena Udrea va depune o cauțiune în valoare de 5 milioane lei, care va fi consemnată pe numele ei la dispoziția DNA prin constituirea unei garanții reale, mobiliare ori imobiliare, în limita sumei respective, în favoarea Direcției Naționale Anticorupție”, precizează DNA.
Măsura dispusă de procuror poate fi atacată, însă prevederile legale nu instituie și posibilitatea de contestare a cuantumului cauțiunii, fixarea cauțiunii fiind atributul suveran al organului judiciar competent – potrivit unei decii a ÎCCJ.
“DNA mi-a sechestrat toate bunurile şi conturile”
Elena Udrea spune că nu are cum să plătească această “cauţiune record în România”, deoarece are sechestru pe avere, dar le va cere ajutor lui Pescariu şi Florică, cei care au denunţat-o în dosarul Microsoft şi au scăpat de acuzaţii pentru că au colaborat cu anchetatorii.
“Cauțiunea este record în România. Nu s-a mai întâmplat să fie cineva pus sub control judiciar pentru o cauțiune de 5 milioane de lei, în condițiile în care tot DNA mi-a sechestrat toate bunurile pe care le am, toate conturile, toate bunurile mobile, imobile, cu obligația să depun această cauțiune în termen de 5 zile, 3 fiind de weekend. Spuneți-mi dacă vi se pare că nu este o vânătoare a Elenei Udrea?! Este fără precedent în România ce se întâmplă”, a susținut Udrea.
Ea a precizat că dacă nu depune banii, “se va dispune, desigur, o măsură mai grea împotriva mea”, insistând că procurorii au vrut, de fapt, acest lucru: “De ce nu mă duc direct la pușcărie, că înțeleg că oricum îmi pregătiseră camera?! (în arestul Poliţiei Capitalei – n.r.)”.
Părăsirea Bucureştiului, interzisă
Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpata Udrea Elena Gabriela trebuie să respecte următoarele obligații:
a) să se prezinte la organul de urmărire penală ori de câte ori este chemată
b) să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinței
c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat
d) să nu părăsească municipiul București, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului
e) să nu se apropie de ceilalți participanți la comiterea infracțiunii și martori și să nu comunice cu aceștia, direct sau indirect, pe nicio cale.
“Inculpatei Udrea Elena Gabriela i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive”, mai precizează DNA.
În acest nou dosar, Udrea este acuzată că a comis următoarele infracţiuni:
- luare de mită în formă continuată
- trafic de influenţă în formă continuată
- instigare la abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine
- efectuare de operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia, ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile în virtutea funcţiei
- spălare de bani în formă continuată
- fals în declaraţii de avere în formă continuată (cu referire la declaraţiile de avere din perioada 2009 – 2012).