Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Guvernul a aprobat prelungirea cu încă 3 luni a plafonării tarifelor RCA / 

Breaking News:

Poliția de Frontieră și-a prezentat bilanțul pe 2017

Reprezentanții Inspectoratului General al Poliției de Frontieră au organizat, joi, o ședință de prezentare a bilanțului acestei instituții pe 2017.

Ședința a fost condusă de însuși Ioan Buda, șeful Instituției, iar acesta a prezentat câteva cifre extrem de interesante.

Poliţiştii de frontieră au constatat, în 2017, aproape 16.600 de fapte ilegale, dintre care 8.436 de infracţiuni şi 8.155 de contravenţii.

Cele mai multe infracţiuni descoperite au vizat tentativa sau trecerea ilegală a frontierei (2.852 de fapte), urmate de infracţiunile de natură economico-financiară, inclusiv contrabanda cu bunuri (1.264 fapte) şi braconajul piscicol (727 fapte).

Cele mai multe fapte de natură penală, în 2017, au fost depistate la frontiera cu Serbia, reprezentând 22,4% din numărul de infracţiuni constatate la frontiera României, iar cele mai multe sancţiuni contravenţionale au fost aplicate la frontiera cu R. Moldova (32,9% din numărul total).

În 2017 nu s-a permis intrarea în ţară unui număr de 5.462 de cetăţeni străini ca urmare a neîndeplinirii condiţiilor legale de intrare în ţară.

De asemenea, în urma controalelor desfăşurate, nu s-a permis intrarea în ţară pentru 105 cetăţeni străini care erau semnalaţi ca o ameninţare pentru ordinea publică, siguranţa naţională, sănătatea publică sau relaţiile internaţionale.

La controlul de frontieră au fost depistate 132.890 alerte Schengen ori naţionale, respectiv au fost predate autorităţilor competente 2.824 de persoane, cetăţeni români şi străini, date în urmărire generală.

Pe linia imigraţiei ilegale, poliţiştii de frontieră au depistat în zona de competenţă 5.846 de cetăţeni străini care au încercat să treacă ilegal frontiera, din care 2.840 pe sensul de intrare în ţară şi 3.006 pe sensul de ieşire, mare parte dintre ei acţionând ilegal la frontieră organizaţi în grupuri de migranţi, cu sprijinul unor traficanţi.

Au fost depistate 738 de grupuri de migranţi şi 239 de călăuze, cetăţeni români şi străini, implicate în sprijinirea migranţilor în încercarea de a trece ilegal frontiera.

Un număr de 4.706 au fost depistaţi acţionând ilegal la frontiera verde, iar 683 dintre migranţii depistaţi au încercat să treacă ilegal frontiera ascunşi în mijloace de transport.

1.600 de persoane au solicitat acordarea statutului de azilant la structurile Poliţiei de Frontieră, fiind predate Inspectoratului General pentru Imigrări pentru întreprinderea măsurilor legale.

În perioada de referinţă, în peste 1.000 de cazuri s-a intervenit pentru prevenirea intrării ilegale a migranţilor la frontiera româno-sârbă.

Cele mai multe persoane depistate în tentativă de trecere ilegală a frontierei provin din ţări precum Irak, Siria, Pakistan, Iran, Afganistan, Turcia, Kosovo, India, Albania şi Bangladesh.

3 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv