Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Ciolacu îi transmite din Qatar lui Cîrstoiu: „Să răspundă la toate acuzațiile. Eu nu i-am cerut lămuriri, dânsul trebuie să se explice bucureștenilor” /JUSTIȚIE: Fost director alTermocentralei Rovinari, trimis în judecată pentru luare de mită / ANM: Vreme ploioasă, temperaturile scad brusc cu până la 15 grade / 

Breaking News:
Cazul a ajuns pe masa ministrului de Externe al Marocului

Procurorii se implică în scandalul studenţilor marocani din Iaşi

Procurorii de la Direcţia Naţională Anticorupţie au luat cu asalt, joi, sediul Universităţii de Medicină şi Farmacie “Grigore T. Popa” din Iaşi.

sursa foto: ziaruldeiaşi.ro
sursa foto: ziaruldeiaşi.ro

Este ultimul eveniment petrecut într-un dosar care a ajuns să fie cunoscut la nivel internaţional. Personalul administrativ al UMF Iaşi este acuzat de comiterea mai multor fraude, iar ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat că au fost sesizate organele de urmărire penală.

UMF Iaşi oferă programe de studiu în limba engleză, limba franceză şi limba română, iar anul acesta s-au primit 951 de dosare ale unor studenţi străini dispuşi să-şi plătească singuri studiile. După publicarea clasamentului final al candidaţilor, reprezentanţii UMF Iaşi susţin că au identificat erori care au viciat ierarhia. Ulterior s-a publicat o altă listă, mai scurtă, şi au apărut tot felul de discuţii.

Principalii vizaţi au fost 45 de studenţi marocani, admişi iniţial şi care nu se mai aflau pe lista republicată. Aceştia au făcut plângere la ministrul de Externe al Marocului şi de aici s-a pornit iureşul. Autorităţile marocane l-au chemat la raport şi l-au urecheat pe ambasadorul României la Rabat, Simona Mariana Ioan. Aceasta a solicitat lămuriri mai departe şi de aici până la implicarea procurorilor nu a mai fost decât un pas.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie îi bănuiesc pe cei din personalul administrativ al UMF Iaşi de fraude şi au făcut percheziţii joi, la sediul instituţiei, pentru a se stabili cine trebuie, cu adevărat, tras la răspundere. Probabil simţindu-se cu musca pe căciulă, Dragoş Priceputu, rectorul instituţiei, şi-a anunţat deja demisia.

0 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv