Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Ministrul Boloș a inițiat un proiect de HG pentru prelungirea cu încă 3 luni a plafonării tarifelor RCA / 

Breaking News:

Ţigări de contrabandă, confiscate la frontiera de nord

Poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F Sighetu Marmaţiei au descoperit şi confiscat peste 5.700 de pachete cu ţigări de contrabandă, ce urmau să fie comercializate pe piaţa neagră de desfacere din România.

Acţiunea s-a petrecut miercuri când s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Halmeu, judeţul Satu Mare, pe sensul de intrare în ţară, Csaba D., în vârstă de 41 de ani, conducând un autoturism marca Audi, înmatriculat în România.

Acţionând în baza unei analize de risc, poliţiştii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control amănunţit asupra autoturismului, persoanei şi bagajelor.

Astfel, a fost descoperită ascunsă şi nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal, în uşi şi într-o canistră pentru combustibil, cantitatea de 830 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană.

Ţigările, în valoare de peste 3.700 lei, au fost ridicate în vederea confiscării de către autoritatea vamală, iar autoturismul a fost indisponibilizat până la plata amenzii.

De asemenea, cetăţeanul român a fost sancţionat contravenţional, de către autorităţile vamale, cu amendă în valoare de 5.000 lei.

Tot miercuri, un echipaj din cadrul Sectorului PF Sighetu Marmaţiei, jud. Maramureţ, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a observat pe DN18, pe raza localităţii de frontieră Berbeşti, un autoturism care se deplasa în mare viteză spre localitatea Baia Mare.

Deoarece existau suspiciuni că acesta transportă ţigări de provenienţă ucraineană, poliţiştii de frontieră au trecut la urmărirea maşinii, moment în care şoferul a mărit viteza şi a continuat deplasarea.

Autoturismul în cauză a fost descoperit abandonat, iar în acesta au fost descoperite mai multe colete cu ţigări, ce conţineau 4.899 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de 57.300 lei.

Ţigările au fost ridicate în vederea confiscării, iar în cauză se efectuează cercetări în vederea identificării persoanelor implicate şi a documentării întregii activităţi infracţionale.

2 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv