Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

ACTUALITATE: Air Schengen, din 31 martie / ACTUALITATE: România trece la ora de vară, de duminică / 

Breaking News:

Trafic blocat pe Bulevardul Timișoara, din București. Un tramvai a luat foc și șase persoane au avut nevoie de intervenție medicală

Clipe de groază trăite de zeci de persoane aflate, miercuri dimineața, pe Bulevardul Timișoara din București.

sursa foto romaniatv.net

Un tramvai al liniei 25 a luat foc în timp ce se afla în mers, între stațiile Vasile Milea și Răzoare, în apropiere de mall-ul AFI Cotroceni.

Șase dintre călători au avut nevoie de intervenția medicilor. Patru au acuzat dureri la nivelul picioarelor și vor fi transportați la spital. Alte două persoane au făcut atacuri de panică.

Circulația rutieră a fost blocată pe Bulevardul Timișoara în special pentru a se evita o catastrofă, dar și pentru a permite pompierilor să stingă incendiul.

Autoritățile au intervenit cu două autospeciale, însă reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență au precizat că incendiul s-a manifestat fără flacără, fiind doar o degajare mare de fum din zona de jos a tramvaiului.

Tot cei de la ISU au precizat că cei patru pasageri care prezintă dureri la membrele inferioare cel mai probabil s-au ales cu entorse în momentul în care s-au autoevacuat din tramvai.

1 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv