Gruparea spaniolă Real Madrid a câştigat, duminică la prânz, ediţia din acest an a Campionatului Mondial al cluburilor.
Campioana en-titre a Europei s-a impus, cu 4-2, după prelungiri, în finala cu gruparea japoneză Kashima Antlers, formaţie care a ajuns la această competiţie din postura de câştigătoare a campionatului din Japonia, ţara gazdă a competiţiei.
Realul s-a chinuit în finala cu Kashima Antlers şi doar sclipirile lui Cristiano Ronaldo, care şi-a trecut în cont o triplă, a făcut ca japonezii să nu producă o mare surpriză.
Benzema deschisese scorul pentru Real, în timp ce golurile japonezilor au fost marcate de Gaku Shibasaki, fotbalist care, la 24 de ani, este considerat liderul noii generaţii a Japoniei.
Este pentru a doua oară în ultimii trei ani când Real Madrid câştigă Campionatul Mondial al cluburilor. Totuşi, “galacticii” încă mai au de tras până să egaleze recordul rivalilor de la Barcelona. Catalanii s-au impus la Campionatul Mondial al cluburilor în 2009, 2011 şi 2015.
În finala mică de la ediţia din acest an, Atletico Nacional a trecut de Club America, 6-5 după lovituri de departajare.