Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Ciolacu îi transmite din Qatar lui Cîrstoiu: „Să răspundă la toate acuzațiile. Eu nu i-am cerut lămuriri, dânsul trebuie să se explice bucureștenilor” /JUSTIȚIE: Fost director alTermocentralei Rovinari, trimis în judecată pentru luare de mită / ANM: Vreme ploioasă, temperaturile scad brusc cu până la 15 grade / 

Breaking News:

FOTBAL: România, grupă de foc la Campionatul European de tineret de anul viitor

Vineri seara, la Bologna (Italia), a avut loc tragerea la sorți pentru grupele Campionatului European de tineret de anul viitor, competiție găzduită de Italia și San Marino.

Mirel Radoi, selectionerul nationalei de tineret a Romaniei

Calificată la un turneu final după mai bine de două decenii, naționala de fotbal a României U21 a avut ghinion la tragerea la sorți și a picat cu trei echipe ce au în componență jucători extrem de atletici, respectiv Anglia, Croația și Franța.

Sunt trei câștigătoare de grupe în preliminarii, echipe obișnuite cu aerul tare al turneelor finale, inclusiv Croația, formație care a mai prins două participări până acum, în 2000 și 2004.

Anglia este dublă campioană europeană la acest nivel, iar Franța a câștigat și ea o dată turneul final, însă toate acestea se întâmplau în anii ’80.

Cum este de așteptat ca și acum echipele să arunce toate armele grele în luptă, elevii lui Mirel Rădoi ar urma să dea piept cu fotbaliști cotați la zeci sau chiar sute de milioane de euro, în condițiile în care încă mai sunt eligibili pentru acest nivel francezul Ousmane Dembele, de la FC Barcelona, englezul Marcus Rashford, de la Manchester United, sau croatul Ante Coric, jucător care a debutat de curând pentru AS Roma.

Chiar și așa, obiectivul României rămâne locul 4, ceea ce înseamnă prezența în semifinale și calificarea la Jocurile Olimpice din 2020.

Sunt 12 echipe în total la turneul final. Au fost împărțite în trei grupe de câte patru echipe. Câștigătoarele grupelor și formația cu cea mai bună linie de clasament dintre echipele de pe locul 2 merg în semifinale.

În Grupa A, Italia a fost repartizată alături de Spania, Polonia și Belgia, iar în Grupa B, Germania, deținătoarea trofeului, a fost repartizată alături de Danemarca, Serbia și Austria.

Conform programului provizoriu, România ar urma să joace pe 18 iunie cu Croația, pe 21 iunie cu Anglia și pe 24 iunie cu Franța.

Vă reamintim că, în preliminarii, România a câștigat o grupă tare cu Portugalia, Țara Galilor, Elveția, Bosnia Herțegovina și Liechtenstein.

Am terminat grupa fără înfrângere, respectiv cu 7 victorii și 3 egaluri, dar și cu un golaveraj formidabil, 19 goluri marcate și doar patru primite.

Au fost două puncte avans față de Portugalia, formație care avea să se împotmolească, în cele din urmă, la baraj și șase puncte avans față de Bosnia Herțegovina.

Franța a câștigat clar o grupă cu Slovenia, Muntenegru, Kazahstan, Bulgaria și Luxemburg. Au fost nouă victorii și un singur egal, 24-6 golaveraj și 12 puncte avans față de Slovenia, ocupanta locului al doilea.

Anglia a câștigat și ea clar o grupă grea cu Olanda, Ucraina, Scoția, Letonia și Andorra. Au fost opt victorii și două egaluri, 23-4 golaveraj și opt puncte avans față de Olanda, ocupanta locului al doilea.

Croația a câștigat la foto-finish o grupă cu Grecia, Cehia, Belarus, Moldova și San Marino. Croația și Grecia au mers umăr lângă umăr, încheind cu câte 25 de puncte (opt victorii, un egal și o înfrângere) grupa.

Croația a avut atât avantajul meciurilor directe, 2-0 acasă și 1-1 în deplasare, cât și avantajul golaverajului, 31-5 față de 26-5.

8 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv