Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Ministrul Boloș a inițiat un proiect de HG pentru prelungirea cu încă 3 luni a plafonării tarifelor RCA / 

Breaking News:

HALTERE: România, încă patru medalii la Campionatul European de la Izvorani

Delegația României face spectacol la Campionatul European de haltere, competiție găzduită de Sala Polivalentă din cadrul Complexul Sportiv Izvorani.

Andreea Penciu (sursa foto digisport.ro)

După ce au obținut șapte medalii în primele două zile, sportivii români și-au crescut bilanțul cu peste 50% în ziua a treia de concurs, bifând alte patru medalii.

Și din nou fetele au făcut legea. Andreea Penciu a obținut o medalie de argint și una de bronz la categoria 58 de kilograme, iar Maria Grigoriu a obținut o medalie de bronz la aceeași categorie.

Andreea Penciu a luat argintul la smuls, cu 88 de kilograme, și bronzul la general, cu un total de 190 de kilograme, în timp ce Maria Grigoriu a obținut bronzul la aruncat, cu 104 kilograme.

Proba a fost dominată categoric de Rebeka Koha, din Letonia, care a câștigat clar toate cele trei medalii de aur. Koha a avut 12 kilograme avans la smuls, 14 kilograme avans la aruncat și 29 de kilograme avans la total.

Paul Dumitrașcu a salvat onoarea băieților cu o medalie de argint obținută la categoria 69 de kilograme, la stilul aruncat. Halterofilul nostru a ratat pentru un kilogram medalia de aur, fiind practic singurul sportiv care i-a dat emoții albanezului Briken Kalja, cel care și-a adjudecat toate cele trei medalii de aur puse în joc.

În acest moment, România ocupă primul loc în clasamentul pe medalii, cu trei medalii de aur, două de argint și șase de bronz. Vă reamintim că obiectivul este îmbunătățirea rezultatului de anul trecut, când România a încheiat Campionatul European de la Split (Croația) cu 17 medalii (șase de aur, patru de argint și șapte de bronz).

Urmează finalele de la 77 de kilograme masculin, unde îl avem pe deja celebrul Răzvan Martin (vicecampion european en-titre), și 63 de kilograme feminin, unde le avem pe Loredana Toma (campioana europeană en-titre) și Mădălina Molie.

13 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv