Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Ciolacu îi transmite din Qatar lui Cîrstoiu: „Să răspundă la toate acuzațiile. Eu nu i-am cerut lămuriri, dânsul trebuie să se explice bucureștenilor” /JUSTIȚIE: Fost director alTermocentralei Rovinari, trimis în judecată pentru luare de mită / ANM: Vreme ploioasă, temperaturile scad brusc cu până la 15 grade / 

Breaking News:

Hamilton câștigă în Singapore și se distanțează în lupta pentru titlu

Britanicul Lewis Hamilton a câștigat, duminică, a 15-a etapă a Campionatului Mondial de Formula 1.

Hamilton s-a impus în Grand Prix-ul statului Singapore și a bifat a patra victorie din ultimele cinci etape, britanicul reușind astfel să se distanțeze în clasamentul general al piloților.

Plecat din pole-position, Hamilton a controlat fără mari probleme cursa din Singapore, dovadă stând și clasamentul final, unde doar olandezul Max Verstappen a putut să țină pasul cu Hamilton, dar și pilotul de la Red Bull Racing a încheiat cursa la nouă secunde în spatele britanicului.

Sebastian Vettel a încheiat podiumul, însă între neamț și liderul cursei au fost, la final, aproape 40 de secunde, semn că mașina Ferrari pierde teren în duelul cu Mercedes.

În acest moment, cu șase etape înainte de finalul sezonului, Hamilton are 281 de puncte, cu 40 mai multe decât Vettel și cu 107 puncte mai mult decât finlandezul Kimi Raikkonen, colegul lui Vettel de la Ferrari, care în Singapore a încheiat doar pe locul 5.

La constructori situația este ceva mai echilibrată, Mercedes având doar 37 de puncte avans față de Ferrari, în timp ce restul echipelor practic nu mai contează.

Pe 30 septembrie, Autodromul de la Soci găzduiește Grand Prix-ul de Formula 1 al Rusiei, a 16-a etapă a Campionatului Mondial.

7 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv