Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

ACTUALITATE: Air Schengen, din 31 martie / ACTUALITATE: România trece la ora de vară, de duminică / 

Breaking News:

HANDBAL: România a terminat pe 4 Campionatul European din Franța

Naționala feminină de handbal a României a terminat pe locul al patrulea Campionatul European găzduit de Franța.

Crina Pintea a fost desemnata cel mai bun pivot de la turneul final

Formația noastră nu a reușit să-și revină mental după accidentarea Cristinei Neagu și după înfrângerea din semifinale astfel că a fost victima sigură în partida cu Olanda, de duminică, din duelul pentru bronz.

Mult mai eficiente ca echipă, olandezele au controlat clar jocul și au condus în permanență, reușind să mărească fără probleme ecartul dintre echipe.

A fost 9-4 și 12-6 pentru Olanda, înainte ca la pauză să avem chiar cea mai diferență de scor, 15-8.

Abia pe final, România a reintrat parțial în joc, în special grație intervențiilor fantastice ale Denisei Dedu. Însă pe atac am irosit numeroase momente favorabile astfel că în cele din urmă partida s-a încheiat cu victoria Olandei, 24-20.

România termină pe locul 4 un turneu final la care au existat momente în care am sperat la mai mult. Totuși, nu trebuie să ne îmbătăm cu apă rece. Obiectivul echipei a fost minim locul 6, iar un loc 4 sună foarte bine raportat la condițiile existente la momentul actual în sportul românesc.

42 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv