Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Ciolacu începe să se enerveze pe Cîrstoiu /„Trebuia să facă deja conferinţa de presă ca să explice acuzațiil /JUSTIȚIE: Primarul PNL Chirica de la iași, trimis în judecată de DIICOT / ANM: Vremea începe să se încălzească, dar ploile rămân până la sfârșitul lunii / 

Breaking News:

Între 27 iunie și 2 iulie, Sibiu va fi capitala voleiului pe plajă

În perioada 27 iunie – 2 iulie, întreaga atenție a iubitorilor de volei pe plajă va fi îndreptată către Piața Mică din Sibiu, acolo unde va avea loc a cincea ediție a Sibiu Sands, competiție dotată cu premii în valoare de 3.000 de euro.

“Sibiu Sands”, primul turneu de beach volleyball organizat vreodată pe un teren amenajat de la zero, într-o zonă istorică, în România, este acreditat de către Federația Română de Volei, pentru a treia oară consecutiv fiind considerat turneu de categoria A.

Competiția se va desfășura zilnic, pe parcursul a șase zile, pe un teren amenajat de la zero în centrul istoric al orașului, în Piața Mică. 230 de m3 de nisip, 4 m3 de lemn, trei utilaje de mare tonaj și trei zile vor fi necesare pentru amenajarea terenului la cele mai înalte standarde, pentru ca jucătorii prezenți la Sibiu să beneficieze de cele mai bune condiții de joc.

Terenul amenajat în centrul orașului respectă specificațile Federației Internaționale de Volei, fiind construit la standarde olimpice și folosind instrumente profesionale de joc (mingi, fileu, benzi delimitare, etc). Pentru confortul spectatorilor va fi amenajată o tribună de 400 de locuri și pentru că uneori, un meci de volei pe plajă durează peste o oră, va fi amenajată și o instalație de nocturnă.

Înscrierile rămân deschise până la data de 23 iunie. La fel ca și anul trecut, competiția este deschisă atât sportivilor amatori, care practică voleiul în timpul liber, prin categoria OPEN Mixt, cât și celor profesioniști, care se pot înscrie la categoriile dedicate. În total sunt așteptate aproximativ 50 de echipe din țară. Cei care doresc să se înscrie, o pot face online pe: http://www.ecosportteam.ro/evenimente/sibiu-sands/inscriere

Echipele înscrise vor juca după regulile Federației Internaționale de Volei, într-un sistem eliminatoriu. Echipa care câștigă înaintează în clasament, echipa care pierde mai are șansa unui ultim meci. Daca il pierde, iese din competiție, dacă îl câștigă, înaintează pe tabelul competițional. În final vor rămâne doar patru echipe la fiecare categorie, ele urmând să joace finala mică și finala mare.

„Sibiu Sands” este acțiune cofinanțată de Consiliul Local Sibiu și Primăria Municipiului Sibiu prin Agenda Sport, organizată de Asociația Club Sportiv Eco Sport Team și Agenția Grey Projects. Parteneri principali: UNIMAT – material de construcții și Ciuc Radler. Partener de eveniment: Ballan Sportswear. Eveniment realizat cu sprijinul Federației Române de Volei.

2 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv