Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

ACTUALITATE: Air Schengen, din 31 martie / ACTUALITATE: România trece la ora de vară, de duminică / 

Breaking News:

Ionuţ Negoiţă, patronul lui Dinamo, urmărit penal pentru bancrută frauduloasă. A fost pus sub control judiciar

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti anunţă, joi seara, începerea urmăririi penale şi plasarea sub control judiciar, pentru 60 de zile, a lui Ionuţ Negoiţă, patronul echipei de fotbal Dinamo Bucureşti.

Negoiţă este acuzat de bancrută frauduloasă în dosarul demarat în legătură cu ilegalităţile comise de afacerist şi de complicii săi în încercarea celor de la Dinamo de a ieşi din insolvenţă.

“Din primele verificări a reieşit că, în perioada 2014-2016, cu ocazia deschiderii şi derulării procedurii de insolvenţă şi reorganizare judiciară a unei societăţi comerciale din domeniul sportului, ar fi fost omise (ascunse) active, în valoare totală de 18.498.402 de lei, care astfel nu au fost cuprinse în planul de reorganizare, fiind prejudiciaţi creditorii societăţii”, este mesajul transmis de oamenii legii.

În aceeaşi situaţie cu Negoiţă, urmăriţi penal sub control judiciar, se mai află trei suspecţi, complicii afaceristului. Printre suspecţi se află Cristian Valentin Gheorghiţă, administratorul special al lui Dinamo pe perioada insolvenţei, şi Cătălin Andrei Dascăl, fostul administrator judiciar al firmei care administrează clubul Dinamo.

Este a doua lovitura la rând încasată de Negoiţă, acesta fiind obligat să-i achite lui Nicolae Badea, fostul patron de la Dinamo, două milioane de euro în schimbul folosirii mărcii Dinamo.

De această dată situaţia este, însă, mult mai complicată, Negoiţă riscând până la 5 ani de închisoare dacă este găsit şi vinovat de bancrută frauduloasă.

De altfel, s-a spus la un moment dat că în spatele sesizării depuse la Parchet s-ar afla chiar Nicolae Badea, afacerist care se gândeşte serios să recupereze echipa de la Negoiţă.

14 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv