Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Ministrul Boloș a inițiat un proiect de HG pentru prelungirea cu încă 3 luni a plafonării tarifelor RCA / 

Breaking News:

Jucătorii şi antrenorii au interzis la pariuri, dar FRF a semnat un contract pe 4 ani cu o cunoscută companie din domeniu

Ca în fiecare ţară care se respectă, fotbaliştii şi antrenorii din Liga I au interzisă participarea la pariuri sportive, indiferent dacă pariază pe meciuri din fotbal sau din alte sporturi.

Cu toate acestea, Răzvan Burleanu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, a anunţat, luni, că forul pe care îl conduce a semnat un contract de sponsorizare pe patru ani cu Casa de Pariuri Fortuna.

“Suntem bucuroşi să avem încă o confirmare a strategiei comerciale de succes pe care Federaţia Română de Fotbal a implementat-o şi să primim în familia fotbalului românesc un membru important, alături de care am convingerea că ne vom bucura pentru succesele Echipei Naţionale şi pentru reuşitele proiectelor dedicate dezvoltării fotbalului. În acelaşi timp, campania noastră pentru asigurarea unui climat fotbalistic dominat de integritate se întăreşte şi vom putea implementa noi măsuri prin care fenomenul fotbalistic să fie protejat şi să evolueze”, a declarat Răzvan Burleanu, Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal.

Pe de altă parte, Per Widerstrom, CEO Fortuna Group, a precizat că “ne propunem să contribuim la dezvoltarea fotbalului românesc, care este unul dintre cele mai iubite sporturi de echipă din România. Convingerea Fortuna este că fotbalul, precum şi toţi cei implicaţi în acest domeniu, inclusiv suporterii, au puterea de a creşte acest sport şi de a menţine integritatea sa. Împreună cu Federaţia Română de Fotbal ne dorim să susţinem şi să milităm pentru un Fotbal Curat, inclusiv prin proiecte dedicate”.

Cei de la Fortuna promit diferite surprize pentru fanii echipei naţionale la fiecare meci susţinut de “tricolori”, începând cu partida cu Danemarca de duminică, 26 martie.

Înfiinţată în 1990, la Praga, Fortuna Group sponsorizează, printre altele, Federaţia de Fotbal din Cehia, campionatul de fotbal din Slovacia, dar şi echipa poloneză Polonia Varşovia.

1 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv