Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Ciolacu începe să se enerveze pe Cîrstoiu /„Trebuia să facă deja conferinţa de presă ca să explice acuzațiil /JUSTIȚIE: Primarul PNL Chirica de la iași, trimis în judecată de DIICOT / ANM: Vremea începe să se încălzească, dar ploile rămân până la sfârșitul lunii / 

Breaking News:

LIGA CAMPIONILOR: Barcelona, fără emoţii în Belarus!

FC Barcelona, campioana europeană en-titre, a obţinut, marţi seara, o victorie clară în etapa a treia din grupele Ligii Campionilor, 2-0, în deplasare, cu BATE Borisov, campioana din Belarus.

barcelona

Deşi lipsită de aportul super-starului Lionel Messi, Barcelona a evoluat ca în vremurile bune, a avut aproape 70% posesie şi şi-a creat numeroase ocazii la poartă.

Catalanii s-au distanţat după pauză, când croatul Ivan Rakitic şi-a trecut în cont o dublă, ambele reuşite fiind creaţia brazilianului Neymar.

De departe cel mai spectaculos meci al serii din Liga Campionilor a fost cealaltă partidă din Grupa E, grupa din care face parte şi FC Barcelona. Bayer Leverkusen şi AS Roma au încheiat la egalitate, 4-4, un meci în care s-au înregistrat numeroase răsturnări de situaţie.

Nemţii au avut 2-0 încă din minutul 19, graţie dublei reuşite de mexicanul Chicharito Hernandez, jucător trecut pe la Real Madrid şi Manchester United. Roma a răspuns cu patru goluri, unul mai frumos decât celălalt. De Rossi, de două ori, Pjanic şi Falque şi-au trecut numele pe lista marcatorilor şi italienii conduceau cu 4-2 în minutul 83. Finalul a fost însă unul de infarct. Kampl şi Mehmedi au punctat în ultimele cinci minute şi Leverkusen – Roma s-a încheiat 4-4.

Derby-ul serii s-a disputat la Londra, unde Arsenal a obţinut o victorie nesperată cu Bayern Munchen, 2-0, la capătul unui meci în care oaspeţii au avut o posesie de 70%. Petr Cech şi-a salvat echipa magistral, în cel puţin două rânduri, iar pe final Giroud şi Ozil au adus victoria londonezilor.

Rezultatele complete ale meciurilor disputate marţi seara în Liga Campionilor sunt următoarele: Arsenal Londra – Bayern Munchen 2-0, BATE Borisov – FC Barcelona 0-2, Bayer Leverkusen – AS Roma 4-4, Dinamo Zagreb – Olympiakos Pireu 0-1, Dinamo Kiev – Chelsea Londra 0-0, FC Porto – Maccabi Tel Aviv 2-0, Valencia – Gent 2-1 şi Zenit St. Petersburg – Olympique Lyon 3-1.

Miercuri seara se dispută meciurile Atletico Madrid – FC Astana, ŢSKA Moscova – Manchester United, Galatasaray Istanbul – Benfica Lisabona, Juventus Torino – Borussia Monchengladbach, Malmo FF – Şahtior Doneţk, Manchester City – FC Sevilla, Paris Saint Germain – Real Madrid şi VFL Wolfsburg – PSV Eindhoven.

0 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv