PENALI: Raluca Stăncescu, prim-procuroru al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, a fost arestată preventiv / 

Breaking News:
 

OFICIAL! Campionatul Mondial de fotbal se măreşte la 48 de echipe, din 2026

Gianni Infantino, preşedintele FIFA, a anunţat că, de la ediţia din 2026, Campionatul Mondial de fotbal va avea un format bazat pe prezenţa a 48 de echipe la turneul final.

fifa

Propunerea a fost votată cu unanimitate de membrii Consiliului FIFA, astfel că la Campionatul Mondial din 2026 numărul echipelor prezente la turneul final va creşte cu 50%.

Iniţial au fost luate în calcul două variante, una cu 40 de echipe la turneul final şi alta, propusă chiar de Infantino însuşi, cu 48 de echipe.

Cum era de aşteptat a fost preferată varianta lui Infantino. Aceasta presupune ca echipele să fie împărţite în 16 grupe de câte trei formaţii. Primele două clasate din fiecare grupă merg în fazele eliminatorii care presupun 16-imi de finală, optimi de finală, sferturi de finală, semifinale şi finale.

Scenariul lui Infantino presupune creşterea numărului de meciuri la 80, ceea ce va însemna o presiune în plus pentru ţara care găzduieşte o asemenea competiţie-mamut, dar şi încasările sunt aşteptate să crească cu peste 600 de milioane de euro.

Deocamdată nu se ştie cine va găzdui turneul final din 2026. Gazda competiţiei ar fi trebuit să fie anunţată anul acesta, dar procesul a fost amânat până în 2020 din cauza scandalurilor de corupţie în care au fost implicaţi şefii FIFA în ultimii ani. Mondialul din 2018 (Rusia) şi cel din 2022 (Qatar) sunt ultimele turnee finale care vor avea doar 32 de echipe la start.

ok
SECUNDATV.RO folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosiri cookie-urilor conform OUG13 2012.