ANM: Vânt puternic în jumătate de țară, până sâmbătă seară / POLITICĂ: Ponta se disculpă: Nu am făcut niciun denunț, aștept scuze de la Dragnea

Breaking News:
 

OFICIAL! Dan Petrescu a refuzat să preia naţionala României: “Rămâne la CFR Cluj cel puţin până în vara lui 2019”

Federaţia Română de Fotbal pregăteşte despărţirea de selecţionerul neamţ Christoph Daum şi caută de urgenţă un tehnician care să preia cât mai rapid echipa naţională a României.

Prima variantă a federalilor a fost Dan Petrescu, actualul antrenor al lui CFR Cluj, liderul la zi al Ligii I. Cele două părţi au avut marţi o întâlnire, dar nu au ajuns la o înţelegere.

Pe de o parte, ajunsă pe minus din cauza ratării calificării la Campionatul Mondial de anul viitor, din Rusia, Federaţia Română este în imposibilitatea de a-i oferi un salariu asemănător cu cel pe care Dan Petrescu îl are la CFR Cluj, respectiv 800.000 de euro pe an.

Pe de altă parte, tehnicianul şi-a dorit să continue proiectul început la CFR şi nu a acceptat decât varianta de a antrena cele două echipe în paralele, variantă neagreată de conducerea FRF.

Astfel că, miercuri, şefii clubului ardelean au făcut anunţul mult aşteptat, respectiv că Dan Petrescu a refuzat propunerea făcută de FRF şi va rămâne la conducerea CFR-ului cel puţin până în vara lui 2019, când îi expiră contractul semnat în vara acestui an.

“Dan Petrescu a decis să refuze Echipa Naţională şi să rămână la CFR CLUJ pentru următorii doi ani, pentru a continua proiectul început la Cluj-Napoca şi pentru a câştiga Campionatul şi a intra apoi în grupele Champions League. Ne bucurăm pentru această decizie, deoarece Dan Petrescu este într-adevăr cel mai bun şi cu personalitate antrenor român al momentului, alături de care nu avem dubii privitor la performanţele lui CFR Cluj. Ne pare însă rău pentru Naţionala României, care sperăm că va reuşi să aducă un alt antrenor, la fel de bun şi suficient de carismatic ca să poată dirija naţionala spre Euro 2020. Dan Petrescu are contract pe doi ani şi şi-l va duce până la capăt. Ne bucură faptul că se discută despre el, înseamnă că toată lumea-i recunoaşte valoarea. Acest lucru se vede şi din jocul echipei şi din locul pe care-l ocupăm acum. El este un om de mare caracter, îi place la Cluj-Napoca, are o echipă foarte puternică în jurul lui. Rămâne la CFR şi îşi va duce contractul la bun sfârşit. Îi place atmosfera de la club. Este un proiect construit în jurul său. Ştim că marţi a avut o întâlnire cu cei de la FRF, dar mai multe amănunte nu putem să vă dăm. Concluzia este că rămâne la noi”, a fost mesajul transmis de şefii clubului CFR Cluj.

ok
SECUNDATV.RO folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosiri cookie-urilor conform OUG13 2012.