Vineri seara încep meciurile din etapa a șasea a preliminariilor Campionatului Mondial de fotbal de anul viitor, zona europeană.
Evident, cel mai mult ne interesează meciul pe care România îl joacă sâmbătă seara, în Polonia. Partida de la Varșovia va începe la 21.45, ora României, va fi transmisă în direct de TVR 1 și reprezintă ultima șansă a echipei noastre de a rămâne în lupta pentru calificarea la Campionatul Mondial găzduit anul viitor de Rusia.
România se află pe locul 4 în Grupa E, iar un eventual eșec înregistrat în Polonia ne-ar face să ne luăm adio de la locul 1, dar și să pierdem teren serios în lupta pentru locul 2. În condițiile în care Danemarca și Muntenegru sunt favorite, sâmbătă, în partidele cu Kazahstan, respectiv Armenia.
În ciuda faptului că România are nevoie de un rezultat pozitiv, iar echipa noastră a fost extrem de zgârcită cu golurile înscrise în ultimele partide, selecționerul Christoph Daum pregătește o nouă formulă bazată mai ales pe defensivă.
Ultimele informații arată că, în absența unor jucători precum Dragoș Grigore și Alibec, ambii accidentați, România ar putea evolua în Polonia în următoarea formulă: Tătărușanu – Benzar, Chiricheș, Săpunaru, Toșca, Latovlevici – Chipciu, Pintilii, Răzvan Marin, Bogdan Stancu – Florin Andone.
Este o formulă dinamică, ce se poate adapta în funcție de evoluția jocului și a rezultatului, dar și o formulă ultra-defensivă, nu mai puțin de șapte dintre cei 10 jucători de câmp fiind de profil defensiv.
Polonia – România nu este singurul meci interesant din acest weekend. Programul complet al rundei a șasea arată astfel:
Vineri, 9 iunie
21.45, Andorra – Ungaria
21.45, Belarus – Bulgaria
21.45, Bosnia Herțegovina – Grecia
21.45, Estonia – Belgia (Digi Sport 3)
21.45, Insulele Feroe – Elveția
21.45, Gibraltar – Cipru
21.45, Letonia – Portugalia (Digi Sport 2)
21.45, Olanda – Luxemburg
21.45, Suedia – Franța (Digi Sport 1)
Sâmbătă, 10 iunie
19.00, Azerbaidjan – Irlanda de Nord
19.00, Kazahstan – Danemarca (Digi Sport 1)
19.00, Scoția – Anglia (Digi Sport 2)
19.00, Slovenia – Malta
21.45, Germania – San Marino (Digi Sport 3)
21.45, Lituania – Slovacia
21.45, Muntenegru – Armenia (Digi Sport 1)
21.45, Norvegia – Cehia
21.45, Polonia – România (TVR 1)
Duminică, 11 iunie
19.00, Finlanda – Ucraina (Digi Sport 2)
19.00, Irlanda – Austria (Digi Sport 1)
19.00, Moldova – Georgia
21.45, Macedonia – Spania (Digi Sport 1)
21.45, Islanda – Croația (Digi Sport 4)
21.45, Israel – Albania
21.45, Italia – Liechtenstein
21.45, Kosovo – Turcia
21.45, Serbia – Țara Galilor (Digi Sport 3)