Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Ciolacu îi transmite din Qatar lui Cîrstoiu: „Să răspundă la toate acuzațiile. Eu nu i-am cerut lămuriri, dânsul trebuie să se explice bucureștenilor” /JUSTIȚIE: Fost director alTermocentralei Rovinari, trimis în judecată pentru luare de mită / ANM: Vreme ploioasă, temperaturile scad brusc cu până la 15 grade / 

Breaking News:

RUGBY: România a câştigat Rugby Europe Championship, deşi trofeul a fost acordat iniţial Georgiei

Naţionala de rugby a României a câştigat, duminică, ediţia din acest an a Rugby Europe Championship, după ce s-a impus, scor 8-7, în disputa decisiv cu Georgia.

România nu mai bătuse de şapte ani puternica formaţie a Georgiei, astfel că ambiţiile erau mari, dar şi adversarii au venit la Bucureşti cu tot ce au avut mai bun pentru a supune încă o dată formaţia noastră.

Debutul de meci a consemnat, practic, şi faza decisivă a partidei. Cu un curaj nebănuit, Florin Surugiu, micuţul demi al echipei noastre, a trimis un balon de urmărire pe care tot el l-a urmărit cu insistenţă, l-a recuperat şi l-a pasat decisiv către Fercu, fundaşul Stejarilor înscriind şi singurul eseu al echipei noastre.

Georgia a revenit înainte de pauză şi a preluat conducerea, graţie unui eseu transformat cu şansă.

În repriza a doua, mai proaspeţi din punct de vedere fizic, gruzinii au controlat jocul, astfel că s-a jucat mai mult în jumătatea noastră de teren. Totuşi, apărarea României, condusă imperial de coloşii Macovei şi Van Heerden, a rezistat eroic.

Florin Vlaicu şi-a răscumpărat greşeala pentru cele opt puncte ratate în prima repriză şi a transformat o lovitură de pedeapsă care, în cele din urmă, ne-a asigurat victoria, scor 8-7.

România obţine prima victorie în faţa Georgiei, după şapte ani, însă la finalul partidei s-a spus că gruzinii au câştigat Rugby Europe Championship graţie numărului mai mare de eseuri înscrise de-a lungul sezonului, ambele formaţii încheiind la egalitate de puncte.

Ulterior, Federaţia Europeană a anunţat, pe pagina sa de Facebook, că trofeul aparţine, de drept, României, Stejarii devenind campioni europeni graţie victoriei din meciul direct cu Georgia.

0 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv