Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Ciolacu îi transmite din Qatar lui Cîrstoiu: „Să răspundă la toate acuzațiile. Eu nu i-am cerut lămuriri, dânsul trebuie să se explice bucureștenilor” /JUSTIȚIE: Fost director alTermocentralei Rovinari, trimis în judecată pentru luare de mită / ANM: Vreme ploioasă, temperaturile scad brusc cu până la 15 grade / 

Breaking News:

Simona Halep, vicecampioană la Roland Garros pentru a doua oară în trei ani

La trei ani de la finala pierdută în fața Mariei Șarapova, Simona Halep a ratat o nouă șansă de a intra în Cartea de Istorie a tenisului, sportiva noastră cedând din nou în ultimul act de la Roland Garros.

De această dată, în fața Simonei a stat letona Jelena Ostapenko, sportivă care la doar 20 de ani se remarcă printr-un joc extrem de agresiv și cu lovituri ucigătoare.

Ostapenko s-a impus în trei seturi, 4-6, 6-4, 6-3, la capătul unui meci care a durat puțin peste două ore, și i-a răpit Simonei șansa de a-și asigura primul Grand Slam din carieră, dar și șansa de a deveni noul lider mondial.

Intrată cu prima șansă în meci, Simona trebuia să demonstreze că s-a maturizat pentru a face față dublei presiuni impuse de adversara mai tânără și mai forțoasă, dar și de posibilitatea realizării unui rezultat mare.

De partea cealaltă, letona și-a dat seama că nu are ce pierde și a aruncat în luptă încă din start loviturile fulgerătoare marcă înregistrată.

În primul set, Simona a returnat cu calm, a avut grijă să nu-i ofere cadouri letonei și a așteptat greșelile adversarei care au venit cu vârf și îndesat. Plusul de experiență și de maturitate au făcut diferența, iar românca și-a adjudecat actul în 38 de minute, scor 6-4.

Având avantajul moral, Halep a căutat să calce un pic pe accelerație. S-a distanțat rapid în setul al doilea, însă Ostapenko nu a cedat. A dat drumul la braț după primele trei game-uri și a început din nou să pună probleme, astfel că partida s-a transformat într-o bătălie feroce.

Letona a revenit de la 0-3 la 4-3, a prins curaj, iar avântul moral i-a permis să practice un tenis ireproșabil căruia Simona nu i-a găsit antidot. În ciuda unui rebreak rapid făcut de Halep, pentru 4-4, Ostapenko a zburdat pe teren și a pus capăt setului, 6-4 pentru letonă, după 49 de minute de joc.

În decisiv, letona a fost vioara întâi. I-au intrat absolut toate loviturile, a avut și noroc, iar Simona a rămas fără replică. Alergată dintr-un colț în altul al terenului, românca și-a pierdut inspirația și în cele din urmă a cedat lupta.

Ostapenko – Halep s-a încheiat 4-6, 6-4, 6-3, iar dacă românca ratează o nouă ocazie de a intra în istoria tenisului, letona devine deja, la 20 de ani, poate cea mai mare sportivă a unei țări care are numai două milioane de locuitori.

4 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv