Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Cătălin Cîrstoiu și-a anulat toate ieșirile publice, după ce a fost reclamat la DNA și ANI de Emanuel Ungureanu / JUSTIȚIE: Iohannis a avizat începerea urmăririi penale a lui Petre Roman și Voican Voiculescu în dosarul Mineriadei / ANM: Vreme extrem de caldă până miercuri, apoi temperaturile scad brusc cu până la 15 grade / 

Breaking News:

TENIS: Ana Bogdan şi Marius Copil completează lista românilor de pe tabloul principal de la Roland Garros

România va fi reprezentată de şase jucătoare şi un jucător pe tabloul principal al competiţiilor de simplu de la ediţia din acest an a Roland Garros.

Simona Halep, Irina Begu, Monica Niculescu, Sorana Cîrstea şi Patricia Maria Ţig aveau asigurată calificarea pe tabloul principal al celui de-al doilea turneu de Grand Slam al anului.

Lor li s-au alăturat, vineri, Ana Bogdan şi Marius Copil. Culmea este că ambii sportivi sunt la a treia calificare pe tabloul principal al unui turneu de Grand Slam şi prima calificare pe tabloul principal de la Roland Garros.

Vineri dimineaţa, în ultimul tur al calificărilor, Ana Bogdan nu i-a dat nicio şansă franţuzoaicei Virginie Razzano, deşi adversara sa era mult mai experimentată.

Românca s-a impus fără drept de apel, 6-4, 6-0, şi aşteaptă să vadă împotriva cui va fi repartizată în primul tur al competiţiei. Printre variante se află Jelena Jankovic şi Elena Vesnina, dar şi adversare mai accesibile precum americanca Bellis sau rusoaica Evghenia Rodina.

Marius Copil a tras din greu pentru a prinde prima sa participare oficială la Roland Garros. Românul a avut nevoie de 157 de minute pentru a se impune, scor 6-4, 6-7, 7-6, împotriva neamţului Peter Gojowczyk.

Pe tabloul principal, Copil ar putea da piept în primul tur, printre alţii, cu neamţul Mişa Zverev sau cu argentinianul Diego Schwartzman.

Celelalte sportive din România calificate direct pe tabloul principal au avut parte, vineri, de o tragere la sorţi relativ bună, astfel că vom avea următoarele meciuri: Monica Niculescu – Anett Kontaveit, Sorana Cîrstea – Shuai Peng, Simona Halep (cap de serie numărul 3) – Jana Cepelova, Patricia Maria Ţig – Anastasia Pavliucenkova (cap de serie numărul 16) şi Irina Begu – Mariana Duque Marino.

4 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv