Exim Bank

the GROUP

Borsec

Samsung

Carrefour

Deichmann

Dedeman

Metro

Auchan

 

Cotnari

ComputerLand

Sony

Arctic

Dacia

Rompetrol

Penny

Selgros

JUSTIȚIE: Patru șefi ai Jandarmeriei și un secretar de stat în MAI, suspecți în dosarul violențelor de la Mitingul Diasporei (surse) / POLITICĂ: Zi decisivă pentru viitorul politic al lui Dragnea / Jumătate dintre baronii PSD vor să-l mazilească

 

Breaking News:
 

TENIS: La aproape 30 de ani, Mihaela Buzărnescu va juca în prima finală WTA din carieră

A muncit mai mult de 25 de ani, a strâns din dinți, a trecut peste numeroasele obstacole pe care viața i le-a scos în cale, iar acum, pe final de carieră, Mihaela Buzărnescu își vede împlinit visul.

În urmă cu ceva timp, sportiva noastră era pe punctul de a se lăsa de tenis. S-a operat de două ori la genunchi, iar medicii erau convinși că nu mai are nicio șansă să joace.

Însă o doză uriașă de nebunie a făcut-o pe Mihaela să ia viața în piept. A renunțat la tot, a plecat singură în Asia, a repornit de jos și a câștigat meci după meci.

A început cu turnee dintre cele mai mici și a reușit să crească. A depășit peste 500 de adversare în ierarhia WTA, iar acum a ajuns, în sfârșit, la masa bogaților.

Pentru că, după ce a prins o semifinală WTA la Linz, pornind din calificări, Mihaela va juca sâmbătă în prima finală WTA din carieră.

Sportiva noastră, care peste 4 luni va împlini 30 de ani, s-a calificat în ultimul act al turneului feminin de tenis de la Hobart (Australia), competiție dotată cu premii în valoare de 250.000 de dolari.

Și nu a făcut-o oricum ci într-un mod spectaculos. Pentru că nu a pierdut niciun set, iar în semifinale a măcelărit-o pe Lesia Țurenko, 6-2, 6-2, după doar 84 de minute de joc.

Iar ucraineanca nu este o jucătoare oarecare. Se află pe locul 43 mondial, era cap de serie numărul 5, iar anul trecut a bifat inclusiv un turneu câștigat la Acapulco, după victorii obținute la Kristina Mladenovic sau Jelena Ostapenko.

Culmea este că anul trecut, tot în semifinalele de la Hobart, Țurenko a pierdut în fața unei alte românce, fiind învinsă de Monica Niculescu.

Grație victoriei din semifinalele de la Hobart, Mihaela Buzărnescu și-a asigurat 21.400 de dolari și 180 de puncte WTA, apropiindu-se cu pași mari de topul celor mai bune 40 de jucătoare ale lumii.

În ultimul act, sâmbătă dimineața, de la 05.30, ora României, în direct pe Digi Sport 1, Mihaela o va înfrunta pe campioana en-titre de la Hobart, belgianca Elise Mertens.

Aceasta a trecut greu, scor 6-4, 1-6, 6-2, de britanica Heather Watson. Elise Mertens, locul 36 mondial, are 2-0 la victorii în meciuri directe cu Mihaela Buzărnescu.

Însă ambele victorii au fost obținute acum trei ani, la turnee de categorie inferioară, într-o perioadă în care belgianca își începea ascensiunea, iar Mihaela se chinuie cu problemele medicale.

A fost 2-6, 6-4, 6-3 la Santa Margherita, în Italia, în sferturi, și 6-3, 6-2 la Koksijde, în Belgia, în faza optimilor de finală.