Exim Bank

the GROUP

Borsec

Samsung

Carrefour

Deichmann

Dedeman

Metro

Auchan

 

Cotnari

ComputerLand

Sony

Arctic

Dacia

Rompetrol

Penny

Selgros

JUSTIȚIE: Toader și Carmen Dan sunt audiați în Comisia LIBE a Parlamentului European / Eurodeputații critică OUG privind contestarea în anulare / ACTUALITATE:  Iohannis merge la Iași cu o zi înainte de sărbătorirea a 160 de ani de la Unirea Principatelor RomâneSĂNĂTATE: Numărul deceselor din cauza gripei a ajuns la 29 

Breaking News:
 

Trei jucătoare cu origini românești sunt în calificările de la Australian Open. Una singură reprezintă țara noastră

Marți încep calificările pentru Australian Open, primul Grand Slam de tenis al anului.

Cum Marius Copil, Simona Halep, Mihaela Buzărnescu, Irina Begu, Ana Bogdan, Sorana Cîrstea și Monica Niculescu intră direct pe tabloul principal, iar Alexandra Dulgheru este încă în recuperare, din cauza unei probleme medicale, zestrea de români care ne reprezintă în calificările de la Melbourne este extrem de săracă.

Practic, avem o singură reprezentantă, Irina Bara, locul 155 mondial, urmând să dea piept cu Valentini Grammatikopoulou, din Grecia, locul 173 mondial.

Dacă trece de grecoaică, Irina ar putea da piept, în turul al doilea, cu noua senzație a tenisului mondial feminin. Canadianca Bianca Andreescu, jucătoare cu origini române, este favorită 4 în calificările de la Australian Open și o va înfrunta în runda inaugurală pe Katie Swan, din Marea Britanie.

Rămâne de văzut cum se reface Bianca după efortul depus la primul turneu al anului. Vă reamintim că ea a ajuns în finala de la Auckland (Noua Zeelandă), după ce a jucat inclusiv calificări.

A treia prezență cu origini românești în calificările de la Australian Open este Raluka Șerban, jucătoare care, din acest sezon, reprezintă Cipru.

Raluca, devenită între timp Raluka pentru ciprioți, ocupă locul 226 mondial fiind, practic, singura jucătoare profesionistă ce reprezintă micul stat.

La Melbourne, Raluca dă piept, în primul tur al calificărilor, cu Shilin Xu, din China, ocupanta locului 217 mondial.