A încetat din viaţă artistul canadian Leonard Cohen. Ne-a încântat cu muzica lui (VIDEO)
Artistul canadian Leonard Cohen, unul dintre cele mai influente nume din istoria muzicii, a încetat din viaţă la vârsta de 82 de ani.
Leonard Cohen a încetat din viaţă la reşedinţa sa din Los Angeles, apropiaţii susţinând că artistul a murit din cauza unor probleme specifice vârstei înaintate.
Cohen abia îşi lansase al 14-lea album, intitulat “You Want It Darker”, iar într-un interviu pentru promovarea materialul respectiv susţinea că simte că sfârşitul său este aproape şi că este pregătit să moară.
Leonard Cohen ne-a încântat cu muzica sa de-a lungul a mai mult de jumătate de secol, dar a fost şi un reputat poet şi romancier.
Născut în Quebec, în 1934, din părinţi evrei, Leonard Cohen a debutat în muzică la începutul anilor 1960, nemulţumit de faptul că succesul ca scriitor nu îi aducea şi o reţetă financiară deosebită.
A câştigat zeci de premii internaţionale, inclusiv Premiul Grammy pentru Albumul anului în 2008, şi a fost implicat în mai multe relaţii amoroase, dar nu a fost căsătorit niciodată.
Are doi copii, un băiat, Adam, şi o fată, Lorca, ambii cu artista americană Suzanne Elrod.