Muzeul “Vasile Pârvan” din Bârlad organizează o nouă întâlnire cu membrii Fundației Culturale „Remember Enescu”, colaboratori vechi și statornici ai instituției.
Iată precizările directorului Muzeul “Vasile Pârvan”, Mircea Mamalauc:ă
“Distinsa profesoară Mihaela Tomescu este cea care, de mulți ani, reușește să adune, în jurul său și a muzicii, pe cei mai talentați tineri muzicieni din România.
Și de această dată vom putea asculta, în recital, atât tineri aflați la început de drum, cât și studenți cu o vastă experiență muzicală obținută în urma participării la numeroase concerte, recitaluri și concursuri.
Ne vor oferi adevărate bijuterii muzicale – Maria Petrea, Alessia Banu, Lucian Albu, Timotei Bîgu, Andrei Liță, Emilian Rusu-Donighevici, Monica Rusu – Donighevici, Diana – Elena Vornicu, Egidiu – Maximilian Ciuraru”.
La pian, profesorii: EMILIA MOCANU, CEZARA PETRESCU, LAURA TURTA
În cadrul programului vor fi audiate lucrări de: G.F. Haendel, H. Purcell, B. Marcello, T. Albinoni, J. Haydn, W. A. Mozart, R. Schumann, N. Paganini, A. Alabiev, G. Donizetti, T. Brediceanu, G. Enescu.
Protagoniștii acestei întâlniri sunt interpreți de la: UNIVERSITATEA NAȚIONALĂ DE ARTE „GEORGE ENESCU” IAȘI, COLEGIUL NAȚIONAL DE ARTE „GEORGE APOSTU” BACĂU ȘI ȘCOALA GIMNAZIALĂ DE ARTE „NICOLAE TONITZA” – BÂRLAD.
Recitalul va avea loc duminică 18 martie, ora 11.00 la Pavilionul Expozițional Marcel Guguianu, din str. Transilvaniei 4 – 6.