Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Cătălin Cîrstoiu și-a anulat toate ieșirile publice, după ce a fost reclamat la DNA și ANI de Emanuel Ungureanu / JUSTIȚIE: Iohannis a avizat începerea urmăririi penale a lui Petre Roman și Voican Voiculescu în dosarul Mineriadei / ANM: Vreme extrem de caldă până miercuri, apoi temperaturile scad brusc cu până la 15 grade / 

Breaking News:

Bustul Prinţului Rainier, amplasat în faţa Circului Globus

Conducerea AMPT anunţă că, de anul viitor, bucureştenii se vor putea bucura de prezenţa a opt statui amplasate în faţa Circului Globus.

Sculptorul Ionel Stoicescu si bustul care ii aduce 700.000 de lei plus TVA (sursa foto b365.ro)
Sculptorul Ionel Stoicescu si bustul care ii aduce 700.000 de lei plus TVA (sursa foto b365.ro)

Statuile vor ocupa o suprafaţă de circa 300 de metri pătraţi şi vor fi interactive, întregul ansamblu având şi rolul de loc de joacă pentru copii.

Personajul principal al ansamblului va fi o statuie a Prinţului Rainier al III-lea de Monaco. Celelalte şapte statui vor reprezenta clovni, acrobaţi şi animale de circ.

Sculptorul Ionel Stoicescu, autorul ansamblului, a precizat pentru b365.ro că “am realizat ceva care să fie uşor de acceptat de locuitori şi de cei care vin la circ, dar care să şi respecte subiectul concursului: prinţul Rainier al III-lea. Însă am dorit să fie ceva care să fie bine primit şi de copii, să-i cheme la el. Se pot căţăra pe statui, elefantul va funcţiona şi ca tobogan. Sculptura e de pipăit, nu e una comemorativă”.

Ionel Stoicescu a ajuns să se ocupe de acest proiect după ce a câştigat o licitaţie organizată în urmă cu patru ani de Administraţia Monumentelor şi Patrimoniului Artistic. Stoicescu a mai lucrat în trecut cu statul, fiind autorul “Monumentului Fondatorilor Uniunii Europene”, dar şi sculptorul care a restaurat mai multe monumente precum “Dinicu Golescu” sau “Mihail Cantacuzino”.

Pentru ansamblul din faţa Circului Globus, Ionel Stoicescu primeşte 700.000 de lei plus TVA de la AMPT, instituţie aflată în subordinea Consiliului General al Municipiului Bucureşti. Sculptorul a mai primit 745.000 de lei de la Primăria Capitalei, pentru a realiza un monument care să-l reprezinte pe Panait Istrati, şi 600.000 de lei, tot de la Primăria Capitalei, pentru a realiza un bust din bronz care să-l reprezinte pe Ion Luca Caragiale.

0 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv