Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Ciolacu începe să se enerveze pe Cîrstoiu /„Trebuia să facă deja conferinţa de presă ca să explice acuzațiil /JUSTIȚIE: Primarul PNL Chirica de la iași, trimis în judecată de DIICOT / ANM: Vremea începe să se încălzească, dar ploile rămân până la sfârșitul lunii / 

Breaking News:

De 7 ori mai multe autoturisme second hand înmatriculate anul acesta

Peste 350.700 de autoturisme second hand au fost înmatriculate în primele 7 luni ale acestui an în România, în creștere cu 69,21% față de aceeași perioadă din 2016, când s-au înregistrat 207.306 unități, reiese din statistica Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).

foto: Jean-Mihai- Pâlșu

În ceea privește înmatriculările de autoturisme noi, în intervalul ianuarie – iulie 2017, s-a înregistrat o creștere cu aproape 22%, până la 56.343 unități, în comparație cu aceeași perioadă din 2016.

Numărul înmatriculărilor de mașini rulate a ajuns, astfel, de peste 7 ori mai mare față de cel al autoturismelor noi înregistrate în circulație.

La nivelul lunii iulie din acest an, înmatriculările de autoturisme rulate au consemnat un salt de 62,16%, comparativ cu luna similară din anul precedent, până la 41.131 exemplare.

Cele mai multe autoturisme rulate înmatriculate în primele 7 luni au fost din gama Volkswagen (76.935 unități, +69,01% față de primele șapte luni din anul anterior), urmată de Opel (37.247 unități, +41,05%), Ford (29.532 unități, +60,79%), Audi (25.720 unități, +105,04%), BMW (25.741 unități, +106,08%), Mercedes-Benz (14.840 unități, +136,53%), Renault (13.312 unități, +103,67%), Skoda (11.868 unități, +48,82%), Peugeot (6.660 unități, +100,06%) și Seat (5.517 unități, +70,86%).

Cele mai puține înmatriculări de autoturisme second hand au fost din mărcile: Quattro (6 unități), Lamborghini (4), Pontiac, GWM, Iveco și Honda (câte 3), Acura, Buick, Morgan și Shuang Huan (câte două unități), respectiv Proton, Lada-Vaz, GMC și Geely (câte o unitate).

Peste 7 milioane de mașini în circulație

La finele anului trecut, parcul auto național din România a depășit 7,01 milioane de autovehicule, în creștere cu 6,21% față de anul anterior. Peste 1,25 de milioane (18%) erau înmatriculate în București.

De asemenea, în Capitală, majoritatea vehiculelor se încadrau în categoria de vechime 6-10 ani (346.594 unități), urmată de cele mai vechi de 11-15 ani (301.648 unități) și de cele cu peste 20 de ani uzură (195.666 unități).

Numărul autovehiculelor noi (0-2 ani vechime) era, în București, la sfârșitul anului 2016, de 134.322 de unități, iar 104.068 dintre acestea făceau parte din categoria ‘Autoturisme’.

La nivel național, din totalul celor peste 7,01 milioane vehicule care circulau pe drumurile naționale la finele anului trecut, 5,47 de milioane (78%) erau autoturisme, în creștere cu peste 6%, comparativ cu sfârșitul anului 2015, când au fost înregistrate 5,15 milioane de exemplare.

Din punct de vedere al motorizării, la 31 decembrie 2016, pe drumurile din România circulau 3,036 milioane de vehicule diesel (din care 2,119 milioane de autoturisme), în timp ce 3,586 milioane de mașini aveau motoare pe benzină, din care 3,339 milioane erau autoturisme.

0 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv