Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Ministrul Boloș a inițiat un proiect de HG pentru prelungirea cu încă 3 luni a plafonării tarifelor RCA / 

Breaking News:

Firea anunță că încep lucrările la parcarea park&ride de pe Șoseaua Pantelimon

Prezentă marți la un seminar despre dezvoltarea zonei București-Ilfov, Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, a anunțat că în luna aprilie vor începe lucrările la parcarea park&ride de la capătul Șoselei Pantelimon.

Proiectul trebuia finalizat în urmă cu trei ani și jumătate, dar a fost amânat în mai multe rânduri din diferite motive. Mai întâi, Primăria București nu a știut ce vrea, parcare subterană sau supraterană.

S-a optat în cele din urmă pentru o parcare supraterană, considerându-se că este mai ieftină și mai eficientă. Apoi, constructorul a intrat în insolvență, iar ulterior au fost probleme cu consultantul.

Într-un final s-a stabilit că este nevoie de un nou plan urbanistic zonal pentru ridicarea acestei parcări, PUZ aprobat abia recent. Parcarea va avea 500 de locuri, dispuse pe trei niveluri, urmând ca la parter să existe un terminal RATB.

Încântată de proiect, Gabriela Firea a anunțat că vrea astfel de parcări la toate ieșirile din București și consideră că doar astfel ne putem adapta și noi la condițiile existente în vestul Europei.

În plus, prin dezvoltarea acestor parcări se va pune un mai mare accent pe transportul urban pe cale ferată. “Vrem transport local de călători pe centura feroviară. Transportul urban pe cale ferată este utilizat în marile aglomerări urbane din Europa, în timp ce rețeaua de căi ferate din București cât și centura feroviară a Bucureștiului stau neutilizate de 28 de ani”, a fost mesajul transmis de Gabriela Firea.

6 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv