Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Ciolacu începe să se enerveze pe Cîrstoiu /„Trebuia să facă deja conferinţa de presă ca să explice acuzațiil /JUSTIȚIE: Primarul PNL Chirica de la iași, trimis în judecată de DIICOT / ANM: Vremea începe să se încălzească, dar ploile rămân până la sfârșitul lunii / 

Breaking News:

Investigația de la Renault pe tema emisiilor poluante ar putea fi extinsă

Producătorul auto francez Renault este supus unei investigații cu privire la o posibilă manipulare a emisiilor poluante ale vehiculelor sale diesel, așa cum s-a întâmplat la Volkswagen, iar ancheta ar putea fi extinsă.

renault

Numai că, spre deosebire de reprezentanții companiei germane, care au recunoscut singuri că au vândut în ultimii ani în toată lumea 11 milioane de autovehicule diesel echipate cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare, cei ai Renault neagă orice truc de acest fel.

Grupul auto francez a anunțat, vineri, că a luat act de deschiderea unei investigații cu privire la o posibilă manipulare a emisiilor poluante ale vehiculelor sale diesel, dar a repetat că respectă legislația și reglementările în vigoare.

“Toate vehiculele Renault au respectat întotdeauna legea și reglementările. Sunt conforme cu normele în vigoare și nu sunt echipate cu software fraudulos”, a precizat producătorul auto francez, într-un comunicat de presă.

Anterior, Reuters a informat că Parchetul din Paris a demarat joi o investigație cu privire la o eventuală manipulare a emisiilor automobilelor produse de Renault.

Ministrul Mediului: Ancheta s-ar putea extinde

Ministrul Mediului, Segolene Royal, a declarat, într-un interviu acordat săptămânalului Le Journal du Dimanche, că ancheta judiciară privind emisiile poluante ale vehiculelor diesel din Franța s-ar putea extinde dincolo de Renault, după ce testele au arătat că și alți producători auto au depășit nivelurile autorizate, potrivit Reuters, citată de Agerpres.

“O serie de anomalii au fost observate la vehiculele Renault. Controalele efectuate au arătat o depășire a standardelor admise. Este și cazul altor producători auto dar într-un mod diferit. Deci ar putea avea loc alte investigații. Este o problemă de competența justiției și nu intervin”, a afirmat Segolene Royal.

În urmă cu două luni, Guvernul francez a transmis procurorilor datele investigației DGCCRF (Direcția Generală a Concurenței, Consumului și a Înlăturării Fraudei) privind o posibilă manipulare a emisiilor poluante. Anul trecut, ofițerii antifraudă au efectuat o serie de percheziții și la birourile Renault.

Guvernul francez a înființat o comisie guvernamentală pentru a testa emisiile poluante a 100 de automobile iar rezultatele testelor au arătat că emisiile unor automobile Renault, alături de alte vehicule produse de companii străine, depășesc limitele privind emisiile de dioxid de carbon și oxizii de azot.

Din 12 ianuarie, trei judecători analizează cazul și vor decide dacă cercetările procurorilor vor fi urmate de un proces.

“Nu am motive să cred că Renault a înșelat așa cum s-a întâmplat în cazul Volkswagen,” a declarat ministrul Mediului.

Vineri, acțiunile Renault au scăzut cu peste 4% la Bursa de la Paris, după ce surse judiciare au declarat pentru Reuters că procurorii francezi au demarat o investigație judiciară privind suspiciunile legate de încălcarea reglementărilor în privința emisiilor motoarelor diesel de către producătorul auto francez.

Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piața auto europeană.

2 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv