Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Ciolacu îi transmite din Qatar lui Cîrstoiu: „Să răspundă la toate acuzațiile. Eu nu i-am cerut lămuriri, dânsul trebuie să se explice bucureștenilor” /JUSTIȚIE: Fost director alTermocentralei Rovinari, trimis în judecată pentru luare de mită / ANM: Vreme ploioasă, temperaturile scad brusc cu până la 15 grade / 

Breaking News:
Protest inedit

Primarul Timișoarei scoate în stradă oamenii pentru șoseaua de centură. CNADNR răspunde

Nicolae Robu, primarul municipiului Timișoara, i-a chemat pe locuitorii orașului să i se alăture sâmbătă, începând cu ora 11.00, la un protest în Piaţa Victoriei/Operei, pentru a convinge Guvernul să includă în Master Planul General de Transport realizarea mai devreme a centurii de sud a orașului, care face legătura cu Serbia, deoarece termenul prevăzut este mult prea îndepărtat: 2022. 

Foto-Eyeinthesky
Foto-Eyeinthesky

Master Planul a fost aprobat în 14 septembrie, prin Horărâre de Guvern iar Centura de Sud a Timișoarei figurează ca prioritate de finanţare pe locul 5, după localităţi cu trafic mult mai mic.

“Am discutat cu premierul Cioloş problema centurii Timişoarei pentru că este un obiectiv de maximă importanţă, devenit şi mai necesar oraşului, după dobândirea calităţii de Capitală Europeană a Culturii. Doar nu o să vină oamenii să stea în ambuteiaje de tiruri, în municipiul Timişoara”, a explicat Nicolae Robu.

Edilul a făcut un sondaj de opinie pe pagina de Facebook  şi a obţinut peste 30.000 de răspunsuri de susţinere, inclusiv cu confirmări de participare la protest.

CNADNR a transmis astăzi următoarele explicații:

„Stimate domnule primar,

Conform proiectelor prevăzute în Masterplan, CNADNR SA are ca obiectiv realizarea variantei de ocolire Timişoara Sud.

În prezent, municipiul Timişoara beneficiază de varianta de ocolire nord şi autostradă. Varianta de Ocolire Timişoara Sud va fi  tronsonul care va completa varianta de ocolire a Timişoarei între piciorul rampei sud al podului peste canalul Bega şi nodul rutier pe DN 6 la km 549+076 de unde se desprinde Varianta de Nord existentă.

Aşa cum este prevăzut în Master Planul General de Transport, se estimează că lucrările vor demara în perioada 2017-2018.

Astfel, ţinând cont de necesitatea revizuirii documentaţiilor de proiectare şi obţinerea Autorizaţiei de Construire, cât şi de finalizarea procedurilor de expropriere, estimăm că lansarea licitaţiei pentru execuţie va avea loc în semestrul II al anului 2017.

În această etapă, este necesară revizuirea din punct de vedere tehnic şi actualizarea din punct de vedere economic a documentaţiilor utile pentru emiterea Hotărârii de Guvern privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici şi îndeplinirea cerinţelor Comisiei Europene în vederea obţinerii fondurilor care servesc realizării acestui obiectiv.

În prezent este în analiză documentaţia existentă în vederea identificării studiilor necesare a fi revizuite pentru a fi adaptate la noile normative/reglementări/STAS-uri (Studiu de Trafic, Analiza Cost Beneficiu, evaluarea de impact asupra siguranţei rutiere şi auditul de siguranţă rutieră, etc.), în vederea promovării spre execuţie a obiectivului în cel mai scurt timp.

În cadrul contractului de servicii de proiectare “Asistenţă tehnică pentru elaborarea studiului de fezabilitate, proiectului tehnic, detaliilor de execuţie şi documentaţia de atribuire pentru variantele de ocolire Timișoara Sud” au fost elaborate Studiul de Fezabilitate, Proiectului Tehnic, cu Detalii de Execuţie şi Documentaţia de atribuire.

Precizăm faptul ca acest contract de servicii a fost finalizat în anul 2011 în conformitate cu prevederile legale şi normele tehnice ce erau în vigoare la momentul respectiv.

Principalele considerente care conduc spre necesitatea revizuirii Studiului de Fezabilitate şi a Proiectului Tehnic existent, sunt următoarele:

  • Este necesară verificarea şi adaptarea structurilor la noile cerinţe prevăzute de Normativul privind documentaţiile geotehnice pentru construcţii NP 074 revizuit  în anul 2014;
  • Este necesară verificarea şi adaptarea structurilor la noile cerinţe prevăzute de Codului de proiectare seismică P 100 revizuit în anul 2013;
  • Este necesară verificarea şi adaptarea structurii rutiere la prevederile Normativului AND 605 privind proiectarea şi punerea în operă a mixturilor asfaltice revizuit în anul 2014;
  • Este necesară verificarea şi adaptarea structurii rutiere la traficul recenzat în anul 2015;
  • Este necesară revizuirea Devizului general – întocmit în baza  noilor listelor de cantităţi ce vor rezulta în urma revizuirii şi adaptării proiectului, a revizuirii preţurilor unitare 2016;
  • Eventualele modificări ale traseului existent în conformitate cu situaţia actuală din teren.

Menţionăm faptul că prin cuprinderea obiectivului în perioada de finanţare 2014 – 2020 (POIM), sursa de finanţare pentru acest obiectiv este securizată (asigurată).

Contractarea acesteia este rezultatul elaborării aplicaţiei de finanţare, a depunerii la Ministerul Fondurilor Europene, ulterior aprobării acesteia fiind semnat contractul de finanţare.

În ceea ce priveşte valoarea totală a acestui obiectiv, vă aducem la cunoştinţă faptul că în conformitate cu avizul CTE-MTI nr. 116/125 din data de 19.11.2012 valoarea totală a investiţiei este de 521.787.000 lei cu TVA, reprezentând costurile aferente execuţiei lucrărilor, achiziţiei terenurilor necesare, serviciilor de consultanţă, asistenţă tehnică şi proiectare, protecţia mediului şi asigurarea utilităţilor necesare proiectului.

Subliniem faptul ca această valoare este estimativă, valoarea finală va fi cunoscută la momentul finalizării procedurilor de achiziţie publică şi semnarea contractelor cu societăţile comerciale declarate câştigătoare.

Varianta de Ocolire Timişoara Sud, pe lângă beneficiile locale, are ca principală atribuţie fluidizarea traficului intern şi internaţional care intră în ţară prin Stamora Moraviţa, se desfăşoară pe DN 59, ajunge în zona Timişoara şi se îndreaptă către centrul ţării pe DN 6 sau pe Autostrada Arad – Timişoara – Lugoj.”

Iată și apelul primarului către timișoreni:

MITINGUL RĂMÂNE VALABIL: SÂMBĂTĂ, 24.09.2016, DE LA ORA 11.00, ÎN PIAȚA VICTORIEI !
DE LA ORA 10.00, CONCERTE CU TRUPE TIMIȘORENE !
HAIDEȚI, STIMAȚI TIMIȘORENI, CETĂȚENI AI CAPITALEI EUROPENE A CULTURII DIN 2021, SĂ NE ARĂTĂM SPIRITUL CIVIC, SOLIDARITATEA ÎN PREOCUPARE FAȚĂ DE ORAȘUL NOSTRU DRAG !

STIMAȚI TIMIȘORENI,

După cum știți, pentru a ne lămuri cum stau lucrurile în privința obiectivului cel mai arzător pentru comunitatea noastră și nu numai, Centura Sud, am adresat, pe fondul unor informații contradictorii apărute în ultima vreme, un set de șapte întrebări conducerii Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR). Apreciem faptul că astăzi la prânz conducerea CNADNR a răspuns acestor întrebări, chiar dacă RĂSPUNSURILE CHEIE NU NE MULȚUMESC. Lucrurile stau în felul următor:

1. Există deja elaborate, recepționate și plătite, pe baza unui contract finalizat în 2011:

a. Studiul de Fezabilitate

b. Proiectul Tehnic, cu Detalii de Execuție

c. Documentația de atribuire

Întrucât din 2011 până în prezent –interval în care nu s-a mai întâmplat nimic (!!!)-, s-au schimbat o serie de normative, prețuri etc., acum se impune revizuirea, aducerea la zi a tuturor acestor documentații. CNADNR apreciază -rezultă indirect- că asta ar necesita circa un an.

2. Valoarea estimată a întregului proiect –valoarea reală se va cunoaște după finalizarea licitațiilor, respectiv, cu precizie și mai bună, la finalul lucrărilor- este de circa 120 milioane euro și nu de 59.52 milioane euro cum apare în master planul pe transporturi proaspăt aprobat de Guvern (???!!!)

3. Niciun euro nu există alocat pentru acest obiectiv la ora actuală, despre bani putându-se vorbi doar la nivel de proiecție și, mai grav, chiar la acest nivel, doar până la cuantumul de 50% din totalul de 120 milioane, asta după cum urmează:

a. 14.43 milioane euro din fonduri europene

b. 32.91 milioane euro din împrumuturi

c. 10.39 milioane euro de la bugetul de stat al României

Se știe că fondurile europene se obțin în urma aplicării pentru ele, iar aplicația ”Centura Sud a Timișoarei” nici măcar nu a fost încă scrisă (!!!) și mai trebuie să treacă destul timp până să poată fi scrisă (!!!), împrumuturile nu sunt contractate (!!!) și bani în bugetul de stat al României nu există prevăzuți (!!!).

Așadar: la cum se prezintă lucrurile acum, nicio șansă de începere a lucrărilor înainte de jumătatea anului 2018, și încă asta este abordarea super-optimistă.

Ce vrem noi, timișorenii:

1. Demararea imediată a revizuirii / aducerii la zi a Studiului de Fezabilitate, Proiectului Tehnic cu Detalii de Execuție și Documentației de atribuire, cu termen de finalizare 31.12.2016

2. Alocarea în cel mai scurt timp, prin rectificare de buget, de fonduri de la bugetul de stat (!!!) pentru exproprieri și demararea procedurilor de expropriere

3. Prevederea de fonduri integrale de la bugetul de stat pe bugetul anilor 2017 și 2018 pentru acoperirea tuturor costurilor presupuse de acest obiectiv, lăsând, astfel, loc pentru finanțarea din fonduri europene pentru alte proiecte din țară, mai puțin stringente (oricum, suma anvizajată pe fonduri europene reprezintă doar o mică parte din total)

4. Scoaterea la licitație cel târziu în luna ianuarie 2017 a execuției și activităților conexe, cu termen de finalizare 31.12.2018 (termen superoptimist!)

5. Demararea efectivă a lucrărilor în semestrul 2 al anului 2017, cu termen de finalizare 31.12.2018 (termen superoptimist!)

Noi, timișorenii, considerăm că orașul nostru, Timișoara, al doilea contributor la bugetul de stat al României, locul de unde a pornit Revoluția Română Anticomunistă din Decembrie 1989, merită -și merită cu atât mai mult acum, după ce a fost desemnat capitală europeană a culturii pentru anul 2021- o sumă de 120 milioane de euro de la bugetul de stat, pentru un obiectiv care ar fi trebuit să fie făcut de cel puțin 10 ani și în condițiile în care, din iulie 2012 până în prezent, a primit din acest buget doar derizoria sumă de 1.1 milioane euro!

Iată de ce, indiferent de tot ce ne desparte, acum strigăm toți într-un glas:

VREM CENTURĂ! VREM DEMARAREA LUCRURILOR PE CARE EA LE PRESUPUNE ACUM! VREM ALOCARE DE FONDURI PENTRU EA DE LA BUGETUL DE STAT AL ROMÂNIEI!

3 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv