Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

ACTUALITATE: Air Schengen, din 31 martie / ACTUALITATE: România trece la ora de vară, de duminică / 

Breaking News:

Retricții pentru camioane în Ungaria, cu ocazia Paştelui catolic

Circulaţia rutieră va fi interzisă pe teritoriul Ungariei cu ocazia Paștelui catolic, pentru toate autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, cu excepţia celor care transportă  animale vii şi produse perisabile.

Astfel, va fi intezisă circulația camioanelor în următoarele zile și intervale orare:

  • de joi, 18 aprilie, începând cu ora 23:00 (ora României) şi până vineri, 19 aprilie, ora 23:00
  • de sâmbătă, 20 aprilie, începând cu ora 23:00 (ora României) şi până luni, 22 aprilie, ora 23:00.

“Având în vedere această situație, CNAIR va intensifica ritmul activităților specifice, astfel încât, după ridicarea restricțiilor, traficul să fie fluidizat cât mai rapid”, se arată în comunicatul transmis redacției.

Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360, 0800.800.301 și pot accesa pe prima pagina în caseta din stânga: www.cnadnr.ro – DISPECERAT – Șituatia Drumurilor Naţionale, dar și pagina de FB https://www.facebook.com/cnadnr/ și de TWITTER, @CNADNR.

0 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv