Exim Bank

the GROUP

Borsec

Samsung

Carrefour

Deichmann

Dedeman

Metro

Auchan

 

Cotnari

ComputerLand

Sony

Arctic

Dacia

Rompetrol

Penny

Selgros

BUCUREȘTI: CGMB a respins propunerea Gabrielei Firea de decontare a carburanților / BRUXELLES: Iohannis consideră “îngrijorătoare” OUG 92 / “A fost sesizat Avocatul Poporului, aștept evoluțiile viitoare” /JUSTIȚIE: Șeful statului are rezerve în numirea Adinei Florea șefă la DNA / „Are aviz negativ de la CSM” / “Am solicitat să verifice legalitatea acestei propuneri”

 

Breaking News:
 

Șova rămâne ferm pe poziție și îi acuză pe transportatori: Este un boicot organizat

Ministrul Transporturilor, Lucian Șova, rămâne ferm pe poziție în privința proiectului de Ordin îi acuză pe transportatori de “un boicot organizat”.

“Acest proiect de ordin dă posibilitatea pasagerilor să poată alege între mai multe oferte de transport. Acest ordin vizează îmbunătăţirea condiţiilor de confort pentru pasageri şi preţuri concurenţiale în piaţă. De asemenea, elaborarea acestui proiect de ordin, subliniez, prevede o deschidere a pieţei de transporturi rutiere de pasageri în România, lăsând libertatea oricărui transportator să aleagă dacă îşi doreşte să facă sau să nu facă un anume transport interjudeţean de pasageri”, a explicat Șova, într-o declaraţie de presă făcută la Ministerul Transporturilor.

El a dat ca exemplu faptul că o persoană care doreşte să facă transport rutier de pasageri pe curse regulate de la Bucureşti la Madrid parcurge o perioadă de evaluare care nu durează mai mult de o lună şi primește autorizație. În schimb, pe traseele din românia, lucrurile stau astfel: “Astăzi şi în ultimii 15 ani, niciun transportator, altul decât cel care a ocupat primul şi foarte probabil acum 15 ani, un traseu de la Bucureşti la Urziceni, nu ar putea să efectueze curse pe acest traseu, şi în viziunea celor are combat proiectul pe care l-am propus acest lucru nici nu ar trebui să se petreacă vreodată”.

Ministrul Transporturilor a precizat că proiectul de ordin a parcurs toate etapele legale și a fost dezbătut public “în diverse forumuri de discuţii, organizaţii de reviste de specialitate, de asociaţii de transportatori”.

“Nu există conceptul de grevă făcută de companii, şi asta o ştiţi bine. Dreptul la grevă este un drept sacru al angajaţilor, al salariaţilor şi care este exercitat uneori în conformitate cu prevederile legale. Ceea ce se întâmplă astăzi este un boicot organizat, care vizează menţinerea unor monopoluri în piaţa de transport interjudeţean”, a acuzat Lucian Şova.

Potrivit acestuia, numai în acest an, Inspectoratul de Control în Domeniul Transporturilor Rutiere a elaborat 730 de procese verbale de constatare a contravenţiei cu specific pe activităţile de transport rutier de pasageri curse regulate interjudeţean cu o valoare de aproximativ 2 miliarde de lei.

“Au fost înregistrate 954 de reclamaţii, deci în mai puţin de 365 de zile totuşi s-au înregistrat 954 de reclamaţii doar cu privire la activităţi privind transportul interjudeţean şi cele mai multe dintre ele vizau: starea tehnică a maşinilor, numărul de persoane transportate peste numărul de locuri înscrise în certificatul de clasificare eliberat de Registrul Auto Român, nerespectarea graficului de circulaţie, nerespectarea timpilor de lucru şi de odihnă a conducătorilor auto, neeliberarea biletelor de călătorie”, a precizat ministrul.