Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

ACTUALITATE: Air Schengen, din 31 martie / ACTUALITATE: România trece la ora de vară, de duminică / 

Breaking News:

Croația se califică în semifinale, după o nouă victorie obținută la penaltiuri

Naționala de fotbal a Croației este a patra și ultima echipă calificată în semifinalele Campionatului Mondial din Rusia.
La finalul textului aveți Clasamentele Finale și Echipele Calificate în Optimi, Sferturi și în Semifinale!

După 4-3 cu Danemarca în optimi, la capătul unui meci ce a necesitat lovituri de departajare pentru a se stabili o câștigătoare, Croația a avut parte de un nou meci de infarct în sferturi, împotriva Rusiei.

Și de această dată Croația s-a impus la lovituri de departajare, dar scorul a fost 6-5 pentru că, după ce au punctat de câte o dată în timpul regulamentar, cele două formații au reușit să marcheze câte un gol și în prelungiri.

Rusia – Croația a fost un meci în care cele două formații și-au împărțit perioadele în care au dominat. A fost un meci în care Croația a avut mai mult posesia, dar rușii au șutut pe spațiul porții adverse.

După o primă jumătate de oră mai degrabă anostă, Cerâșev a deschis scorul pentru Rusia, în minutul 31. Fostul jucător al lui Real Madrid a punctat cu un șut superb, la vinclu, execuție care l-a lăsat fără replică pe Subasic.

Răspunsul Croației a venit repede, din fericire pentru echipa lui Zlatko Delic. Kramaric a egalat după doar opt minute, după ce a pus fruntea la o centrare excelentă a lui Mandzukic.

Jocul s-a încins în repriza a doua. Perisic a nimerit bara, iar, la cealaltă poartă, Smolov l-a încercat serios pe Subasic cu un șut în forță respins greu de goalkeeperul croat.

Jocul a intrat în prelungiri, iar jucătorii celor două formații, aflați la capătul puterilor, au început să comită tot mai multe greșeli. Domagoj Vida a făcut 2-1 pentru Croația în minutul 101. Fundașul croat a punctat cu capul după o fază fixă.

Rusia a egalat în minutul 115, după o fază similară. Centrare din fază fixă și Mario Fernandes a punctat cu o lovitură cu capul.

Rusia putea da lovitura în minutul 119, însă Erokhin l-a luat la țintă pe Subasic cu un șut din afara careului.

Și așa s-a ajuns la lovituri de departajare. Capitol la care croații și-au păstrat mai mult calmul, dar au avut și mult noroc.

Subasic a scos șutul lui Smolov, iar Mario Fernandes a șutat pe lângă poartă. Dzagoev, Ignașevici și Kuzyaev au punctat pentru ruși, dar a fost prea puțin, pentru că Vida, Modric, Rakitic și Brozovic au punctat pentru croați.

Kovacic a fost singurul croat care a ratat de la punctul cu var. Putea să-l imite Modric, dar, cum spuneam, norocul și-a adus și el aportul la calificarea Croației, pentru că Akinfeev a respins în bară execuția starului de la Real Madrid și, totuși, mingea a sărit în poartă.

S-a terminat 6-5, după penaltiuri, pentru Croația și oamenii lui Zlatko Delic merg în semifinale după ce au depus un efort uluitor în optimi și sferturi, jucând de fiecare dată câte 120 de minute plus penaltiuri.

Miercuri, 11 iulie, de la 21.00, ora României, Croația dă piept cu Anglia în a doua semifinală de la Campionatul Mondial din Rusia. Meciul va avea loc pe Lujniki, din Moscova.

Marți, 10 iulie, de la 21.00, ora României, Franța și Belgia își măsoară forțele într-o semifinală care va avea loc la St. Petersburg, pe Krestovsky Stadium.

18 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv