Preşedintele Klaus Iohannis a făcut o nouă ședință foto cu turiștii la schi, de data aceasta pe pârtia Transalpina, la Voineasa, județul Vâlcea.
Unul dintre turişti a postat sâmbătă fotografia pe Facebook.
Îmbrăcat în costumul de schi negru cu portocaliu cu care a mai fost surprins în timpul practicării sporturilor de iarnă, iohannis poartă ochelari și cască de protecție și este zâmbitor.
Klaus Iohannis este amator de drumeții la munte și schi, ultima dată când șeful statului a fost la munte fiind pe 19 ianuarie, în Munții Șureanu. Și atunci turiştii au făcut fotografii cu şeful statului.
PSD l-a ironizat pe Facebook:
„Este week-end, iar la munte încă e zăpadă pe pârtiile de schi. Deci nu vom avea declarații din partea președintelui Iohannis pe tema bugetului propus de Guvern pentru anul 2019”, preciza PSD, pe pagina de Facebook, postarea fiind însoțită și de o fotografie cu mesajul „Iohannis nu comentează ce nu înțelege. Mulțumim!”.