Nu a reuşit să obţină, încă, eliberarea condiţionată, dar afaceristul Ioan Niculae a ieşit vineri, pentru câteva ore, din Penitenciarul Găeşti.
Niculae a fost adus la sediul DIICOT din Bucureşti, unde urmează să fie audiat în dosarul în care personaj principal este fostul ministru al Economiei, Adriean Videanu.
Videanu a fost audiat joi de procurorii DIICOT şi înştiinţat că s-a început urmărirea penală şi astfel a devenit din suspect inculpat. Fostul ministru al Economiei este acuzat că a oferit gaze naturale la preţuri mici unei companii controlate de Niculae.
Prin acţiunile sale, Videanu este acuzat că a prejudiciat bugetul cu peste 62 de milioane de euro, alături de Varujan Vosganian, un alt fost ministru al Economiei.
Deocamdată însă Vosganian încă nu a fost trimis în judecată, iar procurorii încă nu au decis în cazul acestuia începerea urmăririi penale.