Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti anunţă trimiterea în judecată a profesorului universitar Dan Păcurariu.
Acesta este acuzat că în 1998 a ucis-o pe iubita sa, Mihaela Fulga, profesoară de limba chineză.
Oamenii legii susţin că Păcurariu a ucis-o pe Mihaela Fulga în noaptea de 26 spre 27 iunie 1998, fiind nemulţumit de faptul că femeia vroia să pună capăt relaţiei.
Ulterior, Păcurariu a făcut în aşa fel încât să pară că femeia a fost victima unui jaf, astfel că infracţiunea de omor calificat a rămas cu autor necunoscut până anul acesta, când procurorii au descoperit noi dovezi care să-l incrimineze pe profesor.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea situaţie de fapt: “în noaptea de 26/27 iunie 1998, în timp ce se afla în locuinţa victimei F. M.-G., inculpatul PĂCURARIU DAN a agresat-o pe aceasta cu un corp dur, aplicându-i mai multe lovituri, cu o intensitate deosebită, cauzând astfel zdrobirea craniului, în urma leziunilor grave suferite victima decedând la scurt timp. Agresiunea a fost comisă în contextul degradării relaţiei dintre inculpat şi victimă, ca urmare a manifestărilor excesive de gelozie ale inculpatului, acesta devenind extrem de posesiv (o urmărea pe victimă la locurile de muncă, pe stradă, o aştepta perioade lungi de timp pe holul blocului, o suna în mod frecvent cu scopul de a verifica unde este şi la ce oră ajunge acasă etc.), victima şi inculpatul având o viziune diferită asupra relaţiei. În cauză s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra unor bunuri imobile ce aparţin inculpatului, în vederea garantării reparării pagubei produse părţilor civile”.
Păcurariu, 55 de ani, a fost profesor la Universitatea Hyperion până în urmă cu circa trei luni când a fost arestat preventiv. Dosarul său a ajuns pe masa magistraţilor de la Tribunalul Bucureşti.