Profesorul Universitar Doctor Mihaela Bălgrădean, șeful Secției de Nefrologie de la Spitalul “Marie Curie”, din București, a vorbit, miercuri, despre situația celor trei micuți internați cu Sindrom Hemolitic Uremic la unitatea respectivă.
Din păcate, reputatul medic a precizat că doi dintre copii sunt în stare gravă, mai ales că vorbim despre micuți care au abia în jur de un an fiecare.
Cel de-al treilea copil se află într-o stare mai bună, dar și el este dializat peritoneal, precum ceilalți doi copii.
“Toți cei trei copii sunt dializați peritoneal. Doi dintre ei sunt în stare gravă și prezintă complicații severe — unul nefrologice, iar cel de-al doilea urologice. Este vorba despre copilul de opt luni și despre cel de un an și opt luni. Cel de-al treilea copil este mai bine”, a precizat doctorul Mihaela Bălgrădean.
Vă reamintim că vorbim despre doi micuți din Craiova și unul din București, toți internați la Marie Curie în urmă cu mai mult de o săptămână.
Conform specialiștilor, Sindromul Hemolitic Uremic este o afecțiune care apare în urma distrugerii premature a celulelor roșii din sânge. Boala se caracterizează prin insuficiență renală acută, anemie și o scădere severă, bruscă a numărului de trombocite. Trombocitele au un rol esențial în coagularea sângelui. Insuficiența renală apare pentru că vasele de sânge de la nivelul acestora se înfundă cu cheaguri. Cele mai multe cazuri de sindrom hemolitic uremic se dezvoltă la copii după o perioadă cuprinsă între 2 și 14 zile de diaree – episoade care sunt de multe ori sângeroase – din cauza infecției cu o anumită tulpină a bacteriei Escherichia coli (Ecoli).