Au fost 3,2 milioane de votanți
Liderul PSD Liviu Dragnea și primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, se dezic de cei aproximativ 150 – 200 de protestatari care s-au adunat pe trotuarul de la Palatul Cotroceni duminică la prânz, cu puțin timp înainte ca Guvernul Grindeanu să abroge scandaloasa OUG nr. 13/2017 de modificare a Codurilor penale.
UPDATE ora 20.3o: Oamenii au început să se retragă
UPDATE ora 19.30: Numărul protestatarilor a crescut la circa 2.500.
Cei care au venit la protest au pancarte pe care scrie “Iohannis, trădător de ţară” și “Susţin Guvernul Grindeanu”.
Dragnea a scris rapid pe pagina sa de Facebook următorul mesaj, preluat imediat și de Firea pe pagina sa de FB:
“Partidul Social Democrat nu organizează astăzi niciun miting sau manifestație publică. Mesajele de mobilizare apărute pe rețelele de socializare nu sunt din partea PSD”.
Zvonuri despre un posibil mare miting PSD au apărut încă de joi, de când Liviu Dragnea a anunţat, în conferinţa de presă, că membrii şi simpatizanţii PSD cer o reacţie publică.