“Dokhtar” / “Fiica” a câștigat Marele Premiu al Festivalului Internațional de Film de Dragoste (FIFA) de la Mons, aflat la a 33-a ediție și desfășurat în perioada 10-17 februarie.
Filmul este unul iranian, semnat de regizorul, scenaristul și producătorul iranian Reza Mirkarimi, iar acțiunea se petrece într-un oraș petrolier din sudul Iranului.
Este povestea unui tată dominator și a fiicei sale, Setareh, care va îndrăzni să nu-i dea ascultare.
”Marele Premiu” al FIFA este dotat cu 10.000 de euro. Juriul a fost prezidat de regizorul și scenaristul român Radu Mihăileanu.
Filmul și-a adjudecat și premiul pentru interpretare masculină, ce i-a revenit actorului Farhad Aslani, precum și premiile “CinéFemme” (organizație care prezintă filme de artă în premieră, partener al FIFA de 18 ani) și CICAE (Confederația Internațională a Cinematografelor de Artă și Experimentare).
La același festival, premiul pentru interpretare feminină a revenit actriței Margarita Breitkreiz, pentru rolul din filmul elvețianului Michael Koch “Marija”, care a primit și premiul “Coup de Coeur” al juriului FIFA.
Premiul pentru cel mai bun scenariu a revenit filmului “Porto”, de Gabe Klinger (Brazilia).