În ultima săptămână, 48 de şoferi care circulau cu viteză excesivă, pe autostrăzile A1, A2 şi A3, au fost depistaţi de poliţiştii Brigăzii Autostrăzi şi Misiuni Speciale a Poliţiei Române. Cea mai mare viteză a fost de 246 km/h, autostrada A1 Râmnicu Vâlcea – Deva.
În perioada 6–10 septembrie, poliţiştii Brigăzii Autostrăzi şi Misiuni Speciale care acţionează pentru siguranţa şi fluenţa traficului rutier, pe autostrăzile A1, A2 şi A3, au depistat 48 de şoferi care circulau cu viteze excesive.
Astfel, şoferii au fost înregistraţi circulând cu viteze cuprinse între 181 km/h şi 246 km/h.
Viteza maximă a fost înregistrată la data de 9 septembrie a.c., pe segmentul Râmnicu Vâlcea – Deva, când un bărbat, în vârstă de 31 de ani, a fost depistat conducând o motocicletă, înspre Vâlcea, cu viteza de 246 km/h. Acesta a fost sancţionat contravenţional cu amendă de 2.900 de lei, iar ca măsură complementară i-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice pe o perioadă de 90 de zile.
Dintre abaterile conducătorilor auto, o parte au fost filmate şi înregistrate de aparatul radar în mişcare, montat pe o autospecială neinscripţionată. Oprirea şoferilor s-a efectuat de o autospecială inscripţionată.
Şoferii au fost sancţionaţi contravenţional cu amenzi între 1.305 şi 2.900 de lei şi le-au fost reţinute permisele de conducere, pentru 90 de zile.