Reprezentanţii Administraţiei Naţionale de Meteorologie au emis, duminică, o avertizare meteo de vreme rea.
Avertizarea vizează întreg teritoriul ţării şi este valabilă de duminică, 10 decembrie, de la ora 16.00, până luni, 11 decembrie, la ora 12.00.
Conform specialiştilor Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în intervalul menţionat, vântul va continua să prezinte intensificări la munte, îndeosebi pe creste, unde rafalele vor depăşi 80-90 km/h, spulberând zăpada.
Intensificări ale vântului, local şi temporar, vor mai fi în după-amiaza zilei de duminică (10 decembrie) în sudul şi sud-estul ţării, apoi în vestul teritoriului, cu viteze în general de 50-55 km/h.
În a doua parte a nopţii de duminică spre luni (10/11 decembrie) şi la începutul zilei de luni (11 decembrie) în Crişana, nordul şi nord-vestul Transilvaniei, Maramureş şi Banat se vor semnala precipitaţii sub formă de ninsoare, lapoviţă şi ploaie ce vor favoriza apariţia poleiului.
În zona Munţilor Apuseni şi în nordul Carpaţilor Orientali, mai ales la altitudini mari, vor fi precipitaţii predominat sub formă de ninsoare şi se va mai depune strat de zăpadă.
În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, reprezentanţii Administraţiei Naţionale de Meteorologie îşi asumă posibilitatea de a actualiza prezentul mesaj.