Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o informare de vreme rea, valabilă începâbd de marți, 23 decembrie, ora 18.00, până pe 26 decembrie, ora 10.00.
Vor fi precipitații în cea mai mare parte a țării. La munte și în Moldova, treptat, vor predomina ninsorile. Va ninge în regiunile sudice vor fi precipitații mixte, iar în Oltenia, Muntenia și în nordul Dobrogei, din noaptea de miercuri spre joi (24/25 decembrie).
Cantitățile de apă vor fi de 5…15 l/mp, iar în Oltenia și în vestul Carpaților Meridionali, local vor depăși 25…30 l/mp și se va depune strat de zăpadă consistent (15…25 cm).
Pe alocuri, se va depune polei. În restul teritorulului vor fi precipitații mixte, slabe cantitativ. Pe parcursul zilei de joi (25 decembrie), aria precipitațiilor se va restrânge treptat către sud-vestul țării.
Totodată, în a doua parte a zilei de miercuri (24 decembrie) și până în seara zilei de joi (25 decembrie), vântul va avea intensificări în regiunile sud-vestice și sudice, cu viteze la rafală în general de 45…55 km/h, viscolind local și temporar ninsoarea.
Izolat, vor fi intensificări ale vântului și în celelalte regiuni. Joi (25 decembrie) vremea se va răci semnificativ în sudul și estul țării, astfel că maximele vor fi cuprinse în general între -5 și 2 grade, iar noaptea, în Moldova și în estul Transilvaniei va fi ger (minime ce se vor încadra între -12 și -10 grade).

Totodată, meteorologii au emis pentru jumătatea de sud a țării o avertizare Cod Galben de ninsori viscolite și polei, începând din Ajunul Crăciunului și până în prima zi a Nașterii Domnului, la ora 20.00.
Astfel, în Dobrogea, Muntenia, Oltenia și sudul Banatului vor fi intensificări ale vântului, ninsori viscolite și strat de zăpadă și polei.
CNAIR le reamintește șoferilor că, în perioada codurilor de vreme rea,trebuie să circule cu prudență, să reducă viteza și să evite călătoriile care nu sunt urgente, pentru a preveni accidentele și a menține siguranța în trafic.








