Meteorologii au transmis, luni, o nouă alertă de ploi torențiale și vijelii în toată țara, fenomene ce se vor manifesta mai ales după-amiaza și vor cuprinde toată țara, de luni, ora 12, până miercuri la ora 23.00.
În intervalul menționat, în cea mai mare parte a țării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și căderi de grindină.
Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15…25 l/mp și pe arii restrânse 30…40 l/mp.
Vremea se va menține instabilă pe tot parcursul acestei săptămâni, în majoritatea regiunilor.
În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza acest mesaj prin avertizări de vreme severă imediată.