Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Ciolacu îi transmite din Qatar lui Cîrstoiu: „Să răspundă la toate acuzațiile. Eu nu i-am cerut lămuriri, dânsul trebuie să se explice bucureștenilor” /JUSTIȚIE: Fost director alTermocentralei Rovinari, trimis în judecată pentru luare de mită / ANM: Vreme ploioasă, temperaturile scad brusc cu până la 15 grade / 

Breaking News:

ANM: Cod Portocaliu de ploi torențiale, până marți. Codul Galben, extins până joi

Avertizarea Cod Portocaliu de ploi și vijelii a fost extinsă, luni, de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), până marți, în trei sferturi de țară, în timp ce, până joi cel puțin, este valabil un Cod Galben pentru întreaga țară.  

În perioada Codului Portocaliu (de luni până marți la ora 10.00), în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, în Moldova și în zona montană a Olteniei și Munteniei vor fi perioade cu averse torențiale și se vor acumula cantități de apă de peste 40 l/mp și pe arii restrânse 50…80 l/mp.
 
Vor fi și intensificări ale vântului, vijelii, descărcări electrice și grindină.
 
Potrivit Codului Galben, valabil în aceeași perioadă pentru sudul țării, în Dobrogea, Muntenia și local în Oltenia vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, grindină și vijelii.
Cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp și pe arii restrânse 40…50 l/mp.

O altă avetizare Cod Galben va intra în vigoare marți dimineață, fiind valabilă până joi la ora 10.00, în toată țara. În intervalul menționat, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, grindină și vijelii.

Cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp și pe arii restrânse 40…60 l/mp, îndeosebi în nord, centru, nord-est și în zonele de munte.

 

Ploi vor fi până la sfârșitul săptămânii, dar intensitatea lor va slăbi, de miercuri.

4 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv