Secretarul de stat în MAI, Raed Arafat, se interesează de „concediile prelungite, inclusiv medicale sau fără plată” ale medicilor și asistentelor, pentru a vedea câți se sustrag de la „lupta cu pandemia”.
Astfel, printr-o adresă transmisă, vineri, cu specificația „Foarte urgent!”, Arafat le cere subalternilor săi din Centrele județene și al Capitalei de Coordonare și Conducere a Intervenției, să îi trimită situația „numerică” a tuturor medicilor și asistenților medicali care invocă motive medicale sau de altă natură pentru a nu se implica în lupta împotriva pandemiei, potrivit Digi24.ro.
Iar ca să fie sigur că datele i se vor comunica rapid, Arafat le cere șefilor acestor structuri județene și din București să se implice în mod direct: „Pentru soluționare cu celeritate a solicitării, rog implicarea competentă a domnilor inspectori șefi”
Astfel, ei trebuie să obțină de la spitalele implicate în lupta COVID o situație cu „personalul medical (medici, asistenți medicali – numeric) care suferă de afecțiuni medicale ce nu permit desfășurarea activității acestora în tratarea pacienților infectați cu SARS-CoV-2”, precum și o situație cu „personalul medical (medici, asistenți medicali – numeric) care a invocat alte forme/metode de evitare ori de sustragere de la activități medicale din zona COVID-19 (concedii prelungite, inclusiv medicale sau fără plată)”.
Așadar, nu ar fi vorba despre niște liste nominale, ci de numărul acestor cadre medicale. Însă, pentru a se face această statistică, managerii de spitale vor ajunge la numele celor care „se sustrag”.
Iar adresa internă transmisă de Arafat a „scăpat” în presă, pentru ca medicii și asistentele vizate să afle că Arafat se interesează de cazul lor.
Toată lumea se așteaptă ca, în perioada următoare, numărul cazurilor să crească, iar principala problemă din spitale nu este neapărat lipsa aparaturii sau a paturilor, ci lipsa de personal.
Pe de altă parte, există în multe spitale, în rândul cadrelor medicale, o teamă că nu vor avea locuri suficiente pentru pacienți în spitale.
Multe spitale spun că nu pot pune în funcțiune paturile de terapie intensivă pe care le au, din cauza lipsei de personal, iar Departamentul pentru Situații de Urgență este cel care se ocupă de detașarea personalului medical în perioada stării de alertă.