Armata Română a testat cu succes, în poligonul Midia, al patrulea sistem de rachete Patriot, primit în urmă cu doi ani. După testare, acesta a fost declarat operațional și a intrat în serviciul de luptă, contribuind la protejarea spațiului aerian al României.
„O baterie de rachete sol-aer PATRIOT din cadrul Regimentului 74 a desfășurat, în perioada 16-25 iunie 2025, o secvență de instruire în cadrul exercițiului tactic cu trupe și trageri reale F.A. PATRIOT SPARK 25.11, organizat în Poligonul de Trageri Sol-Aer Capu Midia”, a transmis MApN.
Celelalte trei sisteme Patriot deținute de România sunt complet operaționale. Unul dintre ele a fost donat Ucrainei, anul trecut, într-un gest de solidaritate strategică, iar în locul lui urmează să primim un nou sistem, finanțat de aliații din NATO.
Militarii au urmat programul de instruire colectivă TAFT – Technical Assistance Field Team, în Statele Unite.
Contractul de achiziționare a 7 sisteme Patriot de către România a fost semnat, în 2017, și este în vloare de 3,9 miliarde de dolari.
În următorii trei ani, România va primi din SUA ultimele trei unități prevăzute în acord.