Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Guvernul a aprobat prelungirea cu încă 3 luni a plafonării tarifelor RCA / 

Breaking News:

CCR: Sintagma „literal” din articolul 321 alin. 7 Codul de procedură civilă – neconstituţională

Curtea Constituţională a României (CCR) a decis, marţi, că sintagma „literal” din articolul 321 alineatul 7 din Codul de procedură civilă, aşa cum a fost modificat prin Legea 310/2018, este neconstituțională.


În legea modificată, la articolul 321, după alineatul (5) s-au introdus două noi alineate, alineatele (6) și (7), cu următorul cuprins:

(6) Dacă instanța găsește că întrebarea pusă de parte nu poate să ducă la dezlegarea procesului, este jignitoare sau tinde a proba un fapt a cărui dovedire este oprită de lege, nu o va încuviința. În această situație, instanța va trece în încheierea de ședință atât numele părții și întrebarea formulată, cât și motivul pentru care nu a fost încuviințată.

(7) Dacă întrebarea este încuviințată, întrebarea, împreună cu numele părții care a formulat-o, urmată de răspunsul martorului, se vor consemna literal în declarația martorului conform dispozițiilor art. 323 alin. (1).

Potrivit unui comunicat al CCR, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sintagma „literal” din cuprinsul art. 321 alin.(7) din Codul de procedură civilă, astfel cum acesta a fost modificat prin art. I pct. 33 din Legea nr.310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, este neconstituţională. 

0 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv