Hidrologii au emis o atenționare hidrologică Cod Galben, ca urmare a precipitațiilor prognozate și a condițiilor hidrometeorologice existente, începând de marți, ora 12:00, până miercuri, ora 9:00.
Se pot produce scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, viituri rapide pe râurile mici, precum și creșteri de debite și niveluri, cu posibile depășiri ale cotelor de atenție.
Fenomenele vizate se pot manifesta pe anumite sectoare de râuri din județele: Cluj, Alba, Bihor, Sibiu, Hunedoara, Suceava, Harghita, Neamț, Bacău, Covasna, Vrancea și Buzău, precizează sursa citată.
De asemenea, probabilitatea și intensitatea cea mai ridicată a manifestării acestor fenomene este estimată pentru județele Cluj și Alba, unde se pot înregistra viituri rapide și inundații locale, în special pe cursurile mici de apă.