Meteorologii au emis atenționări Cod Portocaliu și Cod Galben de ploi însemnate cantitativ, în jumătatea de est a țării, până miercuri dimineața, iar hidrologii au transmis alerte de inundații.
Perioade cu ploi vor fi, însă, până la finalul săptămânii, în cea mai mare parte a țării.
Cod Portocaliu: 25 mai, ora 20:00 – 27 mai, ora 10:00
În cea mai mare parte a Munteniei, precum și în centrul și sudul Moldovei vor fi ploi importante cantitativ și se vor acumula 50…70 l/mp și izolat peste 80 l/mp.
Cod Galben: 25 mai, ora 10:00 – 27 mai, ora 10:00
În Muntenia, Dobrogea, cea mai mare parte a Moldovei și în sud-estul și estul Transilvaniei va ploua însemnat cantitativ, iar local se vor acumula 30…50 l/mp.
Până miercuri dimineața, în jumătatea de est a țării va ploua însemnat cantitativ și se vor acumula local 40…50 l/mp și pe arii restrânse peste 60…90 l/mp.
Temporar vântul va avea intensificări în Moldova, jumătatea de est a Munteniei, Dobrogea și vestul Olteniei, cu viteze la rafală, în general, de 40…50 km/h, iar în zona montană înaltă de peste 80…90 km/h.
Vremea va fi rece, chiar deosebit de rece, în special duminică și luni, cu precădere în Moldova, Muntenia, Transilvania și Dobrogea, astfel încât temperaturile maxime vor fi, în general, între 13 și 21 de grade.
Cod Portocaliu și Cod Galben de viituri pe râuri din mai multe județe
Conform hidrologilor, până pe 27 mai, ora 16:00, se vor înregistra scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundații locale și creșteri de debite și niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice Olt, Călmățui, Vedea, Argeș, Ialomița, Siret, Prut, râurile din Dobrogea, cu posibile depășiri ale cotelor de apărare.
Râurile vizate de atenționarea de Cod Portocaliu de viituri din bazinele hidrografice amintite sunt: Ialomița – bazin amonte Ac. Pucioasa și afluenții aferenți sectorului aval Ac. Pucioasa – amonte S.H. Siliștea Snagovului (județele: Dâmbovița, Prahova și Ilfov), Prahova – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior (județele: Prahova și Ialomița), Trotuș – afluenții aferenți sectorului aval S.H. Goioasa (județele: Bacău, Neamț, Harghita și Covasna), Bârlad – bazin amonte S.H. Negrești și afluenții aferenți sectorului aval S.H. Negrești (județele: Neamț, Vaslui, Iași, Bacău, Vrancea și Galați), Putna – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior (județul Vrancea), Siret – afluenții mici aferenți sectorului aval S.H. Drăgești (județele: Bacău, Vrancea și Galați), Prut – afluenții aferenți sectorului aval S.H. Drânceni (județele: Vaslui și Galați).
De asemenea, în intervalul 25 mai, ora 12:00 – 27 mai, ora 24:00, va fi în vigoare o atenționare Cod Galben de inundații pe râurile din bazinele hidrografice: Râul Negru (județele: Covasna, Harghita și Brașov), Olt – afluenții de stânga aferenți sectorului aval S.H. Podu Olt – amonte S.H. Sebeș Olt (județele: Brașov și Sibiu), Călmățui (județele: Olt și Teleorman), Vedea – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior (județele: Argeș, Olt, Teleorman), Argeș – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior (județele: Argeș, Dâmbovița, Giurgiu, Teleorman și Ilfov), Ialomița – bazin amonte S.H. Târgoviște și afluenții aferenți sectorului aval S.H. Târgoviște (județele: Dâmbovița, Prahova, Ilfov, Ialomița și Buzău), Buzău – bazin amonte Ac. Siriu și afluenții aferenți sectorului aval Ac. Siriu – amonte S.H. Banița (județele: Brașov, Covasna, Buzău și Prahova), Suceava – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior (județul Suceava), Moldova – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior (județele: Suceava și Neamț), Bistrița – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior (județele: Suceava, Neamț, Harghita și Bacău), Trotuș (județele: Harghita, Bacău, Neamț, Covasna și Vrancea), Bârlad (județele: Neamț, Iași, Vaslui, Bacău, Galați și Vrancea), Putna (județul Vrancea), Râmnicu Sărat – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior (județele: Buzău și Vrancea), Siret – afluenții mici aferenți sectorului aval S.H. Drăgești (județele: Bacău, Vrancea și Galați), Jijia – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior (județele: Botoșani și Iași), Prut – afluenții aferenți sectorului aval S.H. Drânceni (județele: Vaslui și Galați) și râurile din Dobrogea (județele: Constanța și Tulcea).
Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate și intensitate mai mare în intervalul 26 mai, ora 22:00 – 27 mai, ora 12:00, pe unele râuri din județele Vaslui și Galați.