Armata a reușit luni, după încercarea nereușită de duminică, să detoneze stânca din apropierea brațului Bala, pentru devierea Dunării spre centrala atomo-electrică de la Cernavodă.
„Încercările din ultimii 30 de ani de a îndepărta, prin diverse metode acest obstacol, au fost finalizate astăzi de militarii Armatei Române. Echipe de scafandri, geniști și forțe navale au îndeplinit cu brio misiunea Armatei și au acordat sprijinul solicitat specialiștilor de la Apele Române”, a transmis pe Facebook ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, care a postat și un filmuleț cu operațiunea.
Este una dintre măsurile decise de MApN în criza energetică pentru care Guvernul interimar bolojan a declarat stare de alertă la nivel național, din cauza secetei.
Nivelul extrem de scăzut al Dunării înregistrat luni dimineață, de 1.400 mc/s (cât a mai fost doar în anul 1985), punea în pericol răcirea al doile reactor de la Cernavodă, care ar fi putut fi oprit în zilele următoare, după ce săptămâna trecută s-a întâmplat acest lucru cu primul reactor.
Acum, om vedea dacă pericolul a fost eliminat.
De data aceasta, au fost folosite 180 de kilograme de explozibil, față de 30 de kilograme, inițial, a precizat ministrul, care a precizat că prin această măsură s-a urmărit să se reechilibreze debitul Dunării.
Iată explicațiile lui Radu Miruță:
„Este o intersecție a Dunării. Brațul Bala are o diferență de nivel de patru metri, motiv pentru care un procent cam de 85% din debitul Dunării se duce pe brațul Bala și doar 15% se duc înspre Cernavodă. Având în vedere acest procent foarte dezavantajos pentru Cernavodă, a existat un proiect care să ridice albia, nivelul de fund al brațului Bala și să coboare, să dragheze brațul Dunării vechi, astfel încât să se compenseze, să se reechilibreze debitul. (…)
Stânca a fost dislocată. S-au scufundat scafandrii, doar din ce au observat scafandrii în apa încă tulbure patru metri din stâncă au dispărut, nici nu era calculul pentru chiar atât de mult. S-au introdus 180 de kilograme de explozibil. (…) Indiferent de consecințele finale pentru centrala de la Cernavodă din aceste zile, ce s-a reușit prin dislocarea acestei stânci este un lucru necesar atât navigației, cât și dragării pe viitor, ușurarea dragării Dunării vechi.
Urmează ca ambele barje care au fost aduse la fața locului să fie încărcate cu cât de mult se poate din ceea ce s-a dislocat.
E o macara de mare tonaj care va extrage bucata de stâncă dislocată. Deseară înțeleg că sunt șanse să vină cea de-a treia barjă direct încărcată și în cursul zilei de mâine, mâine seară, să vină și ultima barjă pentru ca scufundarea să aibă loc probabil miercuri dimineața, dacă colegii de la Apele Române care analizează în fiecare zi etapele care mai trebuie făcute vor decide asta. Pe calculul pe care l-am primit inițial, miercuri – joi, în cel mai fericit caz, centrala de la Cernavodă ar fi ajuns în procedură de a fi oprită”.








